Vizita lui I. I. Martînov la București, în aprilie 1951, fusese o vizită extrem de densă și de…. importantă. Desigur, pentru I. I. Martînov! Dar și pentru politrucii de la București. Muzicologul moscovit păstra și acum, peste ani, amintirea ei. Nu întâmplător în întâlnirea cu noul șef al Uniunii Compozitorilor din România, Ion Dumitrescu, el o evocase. Cu nostalgie, desigur. Avea și de ce.
AGENDA UNUI EMISAR
Într-o notă olografă (nesemnată) din Dosarul 488/1951, pp. 107-113, din Fondul Uniunii Compozitorilor aflat în custodia ANIC, privind programul întrunirilor ce vor fi ținute în cadrul Uniunii Compozitorilor în perioada ianuarie-iunie 1951 (conferințe publice sau strict profesionale, dezbateri și întâlniri în cadrul ”Cenaclelor” și Comisiilor speciale de Creație, Critică și Muzicologie) sunt menționate și întâlnirile și vizitele muzicologului I.I. Martînov la Uniunea Compozitorilor și la redacția Revistei ”Muzica”. Să citim din textul olograf datele privind întâlnirile oaspetelui moscovit: 6 aprilie: ”Consfătuire tov. Martînov cu conducerea Uniunii, Comitetul (Uniunii Compozitorilor – n. ns) și alți compozitori”; 16 aprilie: ”Consfătuire tov. Martînov cu colaboratorii Revistei ”Muzica”, la sediul (Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor – n. ns) (din) P(iața) Amzei”; 17 aprilie: ”Consfătuire cu întreg(ul) Comitet al U(niunii) C(ompozitorilor) (cu) tov. Martînov”; 18 aprilie: ”Consfătuire cu Secția Muzicologie, tov. Martînov”. Cum se vede, era un program foarte încărcat! Sunt, rețineți: nu vizite de curtoazie, de protocol, nu una, ci patru! Patru întâlniri la ”vârf” ale trimisului moscovit cu diriguitorii Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor dar și cu compozitori și redactori/colaboratori ai Revistei ”Muzica”.
ÎNTÂLNIRILE RĂMÂN SECRETE
Ce s-a discutat în cadrul acestor ”consfătuiri”? Care au fost temele discuțiilor? Cine a participat?, Ce au spus participanții? Ce a spus oaspetele? Nu știm deoarece, așa cum am precizat deja, în acest Dosar nu se află niciun document, niciun proces verbal, nicio stenogramă referitoare la aceste întâlniri! Nimic. Nimic. Deși, asemenea documente ar fi trebuit să fie aici, în acest Dosar, 488/1951. Ar fi fost salutar, desigur, mai ales pentru cercetătorul de azi care-și apleacă privirea peste aceste evenimente după mai bine de o jumătate de secol! Dar, și așa, dacă ne uităm bine la documentele existente în Dosarele de arhivă putem extrage unele înțelesuri și semnificații. Iată o primă constatare. Urmărind frecvența ”consfătuirilor” de la Uniunea Compozitorilor înțelegem că ”ținta” cea mai importantă a vizitei lui I.I. Martînov la București, în aprilie 1951, a fost Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, cu noul ei președinte, Matei Socor, și instrumentul său de propagandă, Revista ”Muzica”. De ce?
SOCOR – PILONUL MOSCOVEI
Moscova avea aici, în România, un ”pilon” sigur: Matei Socor și acoliții săi. El, – Ei, făcuseră dovada, încă la Conferința pe țară a Compozitorilor Români din octombrie 1949 și mai apoi în plenarele succesive ale Uniunii Compozitorilor, în rapoartele și studiile publicate în Revista ”Muzica”, că se înrolaseră temeinic în campania de susținere și promovare a dogmelor esteticii marxist–leniniste în domeniul creației muzicale întocmite în laboratoarele politrucilor și culturnicilor din birourile moscovite. La Moscova se știa! Și totuși. După mai bine de doi ani de la instalarea în funcție a lui Matei Socor s-a considerat că o privire atentă, o vizită la ”fața locului” era necesară. Aici, trebuiau analizate, întoarse pe toate fețele problemele însușirii și aplicării ad-litteram a dogmelor formulate în Rezoluția Plenarei C.C al PC (bolșevic) din februarie 1948 în domeniul creației muzicale și promovate și susținute în alte studii și articole ale criticilor și muzicologilor sovietici în problemele creației muzicale. Aici, la Uniunea Compozitorilor, era ”punctul zero” al aplicării acestor principii și orientări în creația muzicală românească. Aici trebuia verificată, constatată fidelitatea față de aceste principii și date indicațiile necesare! Prin urmare aici, la ”vârf”, ”la centrul de comandă”, era necesar ca trimisul Moscovei să-și concentreze atenția. Și a făcut-o. Dovadă programul ”consfătuirilor” lui I. I. Martînov cu staff-ul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor consemnat în documentul pe care l-am menționat mai sus.
FACE-TO-FACE CU PUBLICUL
Dar, pe lângă întâlnirile și discuțiile punctuale cu liderii și membrii Uniunii Compozitorilor, organizatorii vizitei lui I.I. Martînov la București, politrucii și culturnicii din birourile moscovite, nu uitaseră de ”publicul larg”. Ei nu uitaseră de faptul că o asemenea vizită constituia o oportunitate excelentă în campania pe care o desfășurau pentru cunoașterea valorilor creației muzicale sovietice. Ei nu uitaseră de rolul de ”influencer” pe care trebuia să-l aibă trimisul lor. În această direcție formula cea mai bună, verificată în atâtea alte ocazii, erau conferințele, întâlnirile directe cu publicul larg, dialogul, întrebările și…discuțiile. În consecință, trimisul Moscovei trebuia să susțină un ciclu de conferințe cu teme aplicate privind creația muzicală sovietică. Sovietică – rețineți. Nu și creația muzicală rusă – ale căror valori intraseră, deja, în patrimoniul muzicii universale și erau cunoscute, în bună parte, și de publicul meloman din România. Nu Mussorgski, nu Borodin, nu Glinka, nu Ceaikovschi, etc., etc., Nu muzicienii ruși. Ci muzicienii sovietici. Nu cei din trecut. Ci, cei din prezent! Așadar, programul întâlnirilor lui I.I. Martînov cu publicul larg la București trebuia să fie la fel ca și cel al vizitelor și ”dialogurilor” de la Uniunea Compozitorilor, adică dens, aplicat, concentrat pe teme cu profund conținut propagandistic, teme care să prezinte ”marile realizări” ale muzicii sovietice! Iar vizita să fie – lungă, densă. Să fie un un maraton! Și, așa a și fost. Iar protagonistul, criticul muzical I.I. Martînov, va fi avut certitudinea că la București, ca trimis al Moscovei, se afla pe ”cai mari”! Cum altfel? Așa erau toți comisarii, culturnicii și politrucii – într-un cuvânt trimișii Moscovei – care poposeau la București. Erau în sfera lor de influență! Se știa bine la Moscova! Dar, tot atât de bine se știa și la București! Despre alte aspecte ale vizitei trimisului moscovit, I. I. Martînov la București în aprilie 1951, citiți următorul episod din serialul intitulat: FĂRĂ REVERENȚE MOSCOVEI. 1955. (5) Pe ”cai mari”. Citiți!
