Să urmărim, mai departe, traseul propunerii Legației României din Viena în urma investigației diplomatului-detectiv.
OCAZIA – A FOST PIERDUTĂ
Pe adresa trimisă de MAE la IRRCS se află numeroase apostile cu opinii și soluții care – din nefericire – demonstrează lipsa de implicare, de interes, de răspundere a culturnicilor și aparatnicilor ce mișunau prin birourile IRRCS – o instituție înființată special de liderii comuniști aflați la guvernare pentru promovarea culturii române și a personalităților ei de frunte. Aceste ”apostile” ne dau ”cheia” înțelegerii stilului de lucru al aparatnicilor de la IRRCS și ne conduc la concluzii amare. O propunere simplă, fezabilă, a trecut prin fel și fel de birouri, a fost citită și răscitită de fel și fel de șefi și ”șefuți”, a stat pin sertare și în cele din urmă – pentru că lipsea curajul asumării răspunderii, al deciziei – a fost trimisă…”mai sus”, la forul tutelar, adică la Ministerul Culturii! Și a rămas acolo. Nu știm când a fost elaborat Raportul diplomatului- detectiv întrucât textul trimis la București, în ”centrală”, adică la MAE, și găsit de noi în Dosarul de arhivă cercetat (ANIC, fond IRRCS, Inventar 1774, Dosar 25/1957-1958 – Austria, p. 124-126) nu poartă nicio dată. Avem însă data când MAE trimite la IRRCS o adresă la care adaugă drept ANEXĂ acest Raport: 18 septembrie 1956. Această precizare a fost pentru noi ca un frison. Ea este dovada clară că atât cei de la Viena cât și cei de la București rataseră comemorarea lui George Enescu, în anul 1956! Inițiativa – altfel lăudabilă, pe care diplomatul-detectiv o dusese la capăt – întârziase cu aproape patru luni! Astfel, oportunitatea unei comemorări fusese pierdută. De altfel, chiar ”actorii” ei – cei de la Viena și București – păreau conștienți de acest lucru. Pentru așezarea acelei plachete de bronz cu chipul marelui muzician român pe fațada Casei în care acesta locuise în primul său episod vienez, era găsit un alt moment care – ce dezamăgire – nu mai avea nicio legătură cu momentul trecerii în eternitate a lui George Enescu, ci cu acela al împlinirii a cinci ani de la înființarea Asociației de prietenie Austria-România. În textul trimis de MAE la IRRCS în 18 septembrie 1956, se spunea: ”Festivitatea dezvelirii plăcii comemorative ar fi bine să aibă loc odată cu împlinirea a 5 ani de activitate a Asociației de prietenie (Austria-România – n. ns.) (subl. ns.). (ibidem, loc. cit. p. 125). Astfel – scopul inițial al amplasării plachetei de bronz cu chipul marelui muzician român – comemorarea acestuia – fusese deturnat.
LA VIENA – SE CAUTĂ ALTE FORMULE
Evenimentul era conexat cu un altul, cu o aniversare: aniversarea a cinci ani de activitate a Asociației de prietenie Austria-România. El nu mai era unul dedicat – exclusiv – marelui muzician, ci unul inclus – integrat într-un mănunchi de alte evenimente. Era… printre celelalte! Din același document aflăm că se preconiza ca la acest eveniment să participe din România o delegație culturală. Dar Legația României din Viena dorea și o implicare directă a elitelor vieneze. Astfel ea preconiza înființarea unui Comitet de onoare din care să facă parte ”personalități marcante din viața muzicală austriacă, ev(entual) reprezentanți ai Ministerului Învățământului și ai MAS (Ministerul Afacerilor Străine – n. ns) austriac (secția culturală), precum și ai Primăriei Viena” (ibid., loc. cit. p. 125) Tot sub semnul condițional se afla și propunerea organizării unei expoziții consacrate lui George Enescu. În încheierea documentului citit de noi se preciza: ”Odată cu desvelirea (sic!) plăcii am putea organiza și o expoziție despre Enescu (eventual cea care a fost organizată recent în RPR”. În încheiere, autorii Raportului trimis de la Viena solicitau superiorilor lor din ”centrală” observațiile lor. ”Vă rugăm să ne trimeteți (sic!) observațiile dv. referitor la problemele mai sus expuse”. (ibid., loc. cit. p. 125). Și vor aștepta! Mult și bine! De ce?
MAE – ESTE DOAR….. POȘTAȘUL
Cu siguranță, toți ”actorii” (nu spunem responsabilii deoarece, după cum au evoluat lucrurile, numai de responsabilitate nu a fost vorba – veți vedea!) – implicați în organizarea unui eveniment consacrat comemorării lui George Enescu – atât cei de la Viena cât și cei de la București – erau conștienți că ocazia – momentul – comemorării fusese pierdut. Cu toate acestea, atât cei de la Viena, cât și cei din ”centrală”, adică de la MAE, nu abandonează ideea și merg mai departe. Chiar dacă – așa cum am spus – aveau o întârziere de patru luni! Ei trimit Raportul diplomatului-detectiv mai departe – adică la IRRCS, întrucât aceasta era instituția abilitată pentru punerea în aplicare a propunerilor formulate de Legația României din Viena. Astfel, în 18 septembrie 1956, pe adresa IRRCS sosește din partea MAE o adresă succintă care însoțea Raportul (cenzurat) al diplomatului de la Legația României din Viena: ”Vă trimitem alăturat unele informații și propuneri ale Legației RPR din Viena referitoare la așezarea la Viena a unei plăci comemorative Enescu”. Atât! Și MAE, prin aparatnicul său, anexa Raportul primit de la Viena. Am citat integral textul de însoțire ca să vedeți – negru pe alb – cum propunerile formulate în Raportul diplomatului-detectiv nu stârniseră în ”centrală” – adică la MAE – niciun fel de comentarii. Erau bune? Erau fezabile? Erau de acord cu ele? Mai aveau – ei – cei de la MAE – și alte idei? Sau poate observații – așa cum își închipuiseră cei de la Viena? Nu știm. Din acest document – nu aflăm nimic. Dar nimic! MAE – nu se implica! Nu avea idei, nu avea propuneri, nu avea observații! MAE (prin aparatniciI săi de la Direcția Culturală) se mulțumea cu situația extrem de confortabilă de a fi doar transmițătorul, adică…poștașul!
SPRE STUDIERE ȘI…REFERIRE!
Și astfel, Raportul diplomatului-detectiv ajunge la IRRCS. Odată ajunsă aici, adresa MAE trece prin mai multe cabinete. Ea ajunge pe masa lui Al. Buican. În structura staff-ului IRRCS, Al. Buican, era un ”pion” de bază. Ne-am convins și noi de acest lucru întrucât pe multe, foarte multe din documentele găsite de noi în Dosarele aflate în Fondul de arhivă al IRRCS din custodia ANIC, am citit apostilele sale. Ele au fost pentru noi o sursă foarte interesantă întrucât, pe baza lor, am cunoscut ”stilul” – metoda – de lucru a unuia dintre culturnicii bine înfipți în structura IRRCS. Și, din nefericire, nu era numai a lui! ”Metoda” lui Al Buican, nu lipsește nici în cazul documentului care face obiectul acestui/acestor episoade. Credem – spunem așa, credem, deși nu avem nicio dovadă – că Al. Buican va fi citit adresa trimisă de MAE și textul anexat. Dar, ca și cei din MAE, nici el nu pare să aibă opinii despre propunerile formulate în Raportul diplomatului-detectiv. Sunt bune? Sunt fezabile? El nu are niciun fel de obiecții privind faptul că ocazia comemorării lui George Enescu fusese pierdută și că acum, cei de la Viena și, implicit cei de la MAE, ca să ”dreagă busuiocul” – cum se spune – agățaseră amplasarea unei plăci comemorative pe Casa în care locuise George Enescu în primul său episod vienez, de un alt eveniment: aniversarea a cinci ani de activitate a Asociației de prietenie Austria-România. Al Buican trece peste toate acestea, ”nepăsător” și ”rece” și scrie pe documentul trimis de la Viena și MAE : ”spre studiere și referire”. Atât! Scurt, foarte scurt și cu…cerneală albastră! Cine trebuia să…studieze? Cine trebuia să facă o ”referire”? Nu știm. Mister. Și în buna tradiție a instituției pe care o slujea, trimite…mai departe! Mai…”sus”!
AUREL BARANGA CITEȘTE ȘI…. DĂ MAI DEPARTE
Cu această apostilă – sibilinică pentru noi – dar evident, lipsită de implicare, de răspundere, etc., etc., Raportul diplomatului-detectiv este trimis mai ”sus”, la Cabinetul președintelui IRRCS – la forul cel mai înalt al instituției, la ”Tovarășul” Aurel Baranga! Aici el putea fi studiat și putea primi o…referire! Dar, ce să vezi, ”Tovarășul” Aurel Baranga, taman președintele IRRCS, nu face nimic. Nici…studiere! Nici…referire!. Pentru Aurel Baranga stilul de lucru al subalternului său, Al. Buican, va fi fost un stil convenabil, pe care se pare îl agrea, întrucât – așa cum vedem și din documentul pe care-l studiem – domnia sa nu are o altă opinie. Nu știm dacă distinsul dramaturg, ”Tovarășul” Aurel Baranga va fi citit documentul trimis de MAE, dacă va fi fost interesat de propunerile formulate de Legația României de la Viena și de turnura pe care aceste propuneri o luaseră. Pe documentul trimis cabinetului său de Al. Buican distinsul dramaturg nu s-a obosit să depună o virgulă, să scrie un cuvânt. De altfel, era cunoscut faptul că Aurel Baranga fusese plantat în fruntea IRRCS, o instituție de mare importanță pentru promovarea în străinătate a valorilor culturii române, nu pentru talentul său de manager, cât mai ales pentru talentul (am spune osârdia, obediența) cu care susținea politica Partidului Comunist Român, strategia acestuia în domeniul culturii, al aplicării esteticii marxist leniniste, a realismului socialist, bka., bla., bla., Căci Aurel Baranga era – prin piesele sale, mai mult sau mai puțin de comedie – un bun susținător al proletcultismului și al realismului socialist. De la înălțimea preocupărilor sale artistice, al locului pe care-l ocupa în nomenclatura comunistă și în elitele societății comuniste românești, un eveniment ca cel consacrat unei comemorări la Viena, amplasării unei plachete de bronz cu chipul marelui muzician român, George Enescu, i se va fi părut distinsului dramaturg prea puțin important pentru a-i acorda timp din prețiosul său timp consacrat creației. Astfel, pe adresa MAE și anexa ei, Raportul Legației din Viena, distinsul dramaturg, onoratul președinte, nu scrie nimic. DAR – NIMIC! În spiritul instituției pe care o păstorește – al vremurilor, spunem noi – el trimite documentul mai… departe. Căci lanțul birocratic al instituției era lung. Care a fost următoare ”verigă” a acestui…lanț? Și în mâna cui se afla ea? Citiți episodul următor din ciclul: GEORGE ENESCU ȘI CULTURNICII. Viena – 1956. Diplomatul-detectiv (4)
