UN ASASINAT LOCAL – DECLANȘEAZĂ UN RĂZBOI MONDIAL!
Starea de liniște, de mulțumire, pe care o trăiau vilegiaturiștii români aflați la Bois-de-Cise, un sat de pe coasta normandă a Franței, a fost brusc întreruptă de evenimentele politice și militare care s-au produs în Europa. A izbucnit războiul. Primul război mondial. Nu vom intra aici în amănunte privind cauzele care au dus la izbucnirea acestei conflagrații care a antrenat toate statele Europei și, prin implicarea Japoniei și a Statelor Unite al Americii, a devenit mondial. Nu vom intra aici în amănunte privind consecințele acestui conflict care a pornit de la un eveniment ce ar fi putut rămâne în paginile revistelor de can-can sau ca subiect de conversație în saloanele mondene ori cafenele și bodegi: asasinarea Arhiducelui Franz Ferdinand, moștenitorul tronului Austriei și a soției sale Sophie, de către studentul naționalist sârb, Gavrilo Princip: Sarajevo, 28 iunie, 1914. Dar, acest asasinat a declanșat o gravă criză diplomatică. O criză pe care cancelariile diplomatice n-au putut s-o calmeze și care și-a găsit soluția nu prin forța dialogului ci prin forța armelor. Pacea – ținută sub capacul compromisurilor, al jocurilor politice, al promisiunilor și declarațiilor ipocrite – s-a făcut țăndări. Tratatele au devenit petece de hârtie! Controverse mocnite, nemulțumiri perene, interese contradictorii, orgolii, spiritul de revanșă – au rupt alianțe politice și înțelegeri efemere, au țâșnit cu violență. Echilibrul european – s-a frânt. Declarațiile de război au început să curgă în cascadă, tratatele îndelung negociate au devenit simple petece de hârtie și, cu o repeziciune năucitoare, granițele între state au fost călcate. În mai puțin de câteva săptămâni, din iulie 1914 – când Austro-Ungaria a dat un ultimatum Regatului Serbiei (28 iulie 1914) – și până la sfârșitul lunii august 1914, Europa a fost cuprinsă de război. Un război care a irosit imense resurse materiale, a secerat milioane de vieți, a modificat granițe, a dus la prăbușirea a două Imperii – Imperiul Austro-Ungar și Imperiul Țarist – a schimbat configurația geopolitică a Europei prin apariția unor state naționale, independente și, prin victoria revoluției bolșevice din Rusia (1917 – 1923), a creat premisele instaurării unui regim politic odios: regimul comunist.
GERMANIA VIOLEAZĂ GRANIȚELE FRANȚEI
Franța – țara unde familia lui Mihail G. Cantacuzino se afla în vacanță – a intrat și ea în război. După ce la 1 august 1914 declarase război Rusiei, două zile mai târziu, la 3 august, Germania avea să declare război și Franței. În aceeași zi, Franța a decis intrarea sa în război și a decretat ”mobilizarea generală”. ”Zgomotele, războiul ce zdruncina deja Europa” – scrie Maruca în Amintirile sale – nu ajungeau la Bois-de-Cise, fiind oarecum înăbușit ”de liniștea pădurilor și a câmpurilor”. ”Deși la orizont se auzea bubuitul tunetului – scrie ea – la Bois-de-Cise, lumea nu realiza iminența unei veritabile conflagrații mondiale”. (subl. ns.) (Maria Cantacuzino-Enescu, Umbre și lumini. Amintirile unei prințese moldave, Paul Editions, București, 2022, p. 211) În acel sat pierdut pe o plajă normandă, localnicii spuneau, sperau, că forțele implicate în conflict ”se vor înțelege până la urmă” (subl. ns.) și că viața – viața lor – în acel sat apropiat de Ocean, va curge din nou, pe făgașul ei obișnuit.
Dar n-a fost așa!
FRANȚA DECLARĂ MOBILIZARE GENERALĂ
Împinsă de nemulțumiri vechi, de conflicte teritoriale ținute ”sub capac” și, mai ales, de obrăznicia și rapiditatea cu care Germania și-a însoțit declarația de război, violând granițele sale – Franța a declarat ”mobilizare generală” în aceiași zi – 3 august 1914 – când granițele ei au fost încălcate. Vestea ”mobilizării generale” – scrie Maruca în Amintirile sale – ”a căzut la Bois-de-Cise ca trăsnetul, semănând panică printre pașnicii locuitori și modeștii vilegiaturiști din regiune”. (ibidem, Maria Cantacuzino-Enescu, op. cit. p. 211) Ea a stârnit neliniște și în rândurile familiei lui Mihail Cantacuzino. Maruca descrie impactul acestei vești în rândurile personalului său de serviciu. ”Elena grăsuna”, cea de a doua cameristă a sa, ”a făcut o criză de nervi” care l-a scos din sărite pe șeful familiei, Mihail G. Cantacuzino. Ghiță, bucătarul șef și Maria Galatti ”s-au închinat tăcuți și s-au grăbit să execute ordinele” stăpânului. Pierre Bouffo, șoferul francez, ”care avea deja ordinul de mobilizare în buzunar”, intuind dimensiunea pericolului în care se afla, ”a schimbat cu soția lui o privire lungă, jalnică”. Plecând în armată – scrie Maruca – el ”avea să cadă, câteva zile mai târziu” pe frontul din Alsacia-Lorena. Doda – bona celor doi copii, Alice și Baby – ”s-a arătat resemnată, cum îi stătea în fire”, iar ”Miss Spooner, micuța institutoare engleză, cu tenul ca o floare de cireș, a luat imediat după amiază, un tren spre Le Havre, de unde socotea că va ajunge în Anglia”. Despărțirea de copii și de stăpânii casei s-a făcut ”vărsând râuri de lacrimi din ochii ei albaștri ca peruzeaua” și de promisiuni reciproce că-și vor scrie – negreșit.Totul se făcuse țăndări: pacea Europei, liniștea familiei, vacanța în acel Conac de pe o plajă normandă.
VIITORUL ROMÂNIEI?
Cât despre viitorul României, de aici de la Bois-de-Cise nu se putea anticipa nimic. În Amintirile sale, Maruca ne dă câteva detalii despre dilemele soțului său în acele zile tensionate. Deși era un politician versat, ”el însuși un slujitor loaial al tronului”, ”prieten personal al regelui” (Regele Carol I – n. ns.) ”bun patriot și ultra francofil” – scrie ea – Mihail Cantacuzino era tăcut și îngrijorat, ”neștiind încă exact de care parte se va înclina balanța politicii românești”. ”Pe de o parte, – scria Maruca – regele, un neamț, pe de alta Transilvania de recucerit, de smuls de la Tripla Alianță, cu concursul Aliaților”. Situația era cu atât mai complicată cu cât regele (Carol I – n. ns.) nu putea trece peste visul de veacuri al românilor, acela al unirii Transilvaniei cu România. Dar, dilemele erau nu numai pentru Rege. Prințesa ne lasă să înțelegem că și soțul său, Mihail G. Cantacuzino, era traversat de îngrijorări. ”Și soțul meu – scrie ea – el însuși slujitor loial al tronului, ca toți ai lui, prieten personal al regelui (Carol I – n. ns.) dar bun patriot și francofil”, era cuprins de neliniști. ”Câte întrebări pentru el care nu punea bază pe sentimentele anti-germane ale Reginei Maria, nepoată a Reginei Victoria, hotărâtă să domnească, cu orice preț, peste o Românie Mare…..” , etc., etc., (ibid. Maria Cantacuzino-Enescu, op. cit. p. 211)
În aceste împrejurări, șeful familiei a dat ordin pentru o plecare imediată la Paris. Și, de acolo, acasă, în România! La Conacul liniștit din Bois-de-Cise de pe coasta normandă a Franței, toată ”suflarea” – stăpânii, personalul de serviciu – a intrat într-o febră nebună! Se făceau valizele. Citiți relatările prințesei despre acest moment al zilei consemnate în Amintirile sale în episodul următor intitulat: GEORGE ENESCU ȘI GELOZIILE PRINȚESEI. (3) La Conacul normand se fac valizele. Citiți!
