George Enescu, marele muzician român, într-o superbă poză de tinerețe!
ZILE DE VARĂ LA UN CONAC NORMAND
În acea vară neobișnuită a anului 1914, în acel august năucitor, când a izbucnit primul război mondial, prințesa Maria Cantacuzino (devenită mai târziu, Enescu, în urma căsătoriei sale, târzii, cu marele muzician român, George Enescu) se afla în Franța, împreună cu soțul ei, pe atunci, Mihail G. Cantacuzino, și cei doi copii ai lor, Alice și Constantin-Bâzu – viitorul pilot de elită al României în anii celui de al doilea război mondial. Potrivit cutumelor moștenite din tată-n fiu, familia lui Mihail G. Cantacuzino își petrecea vacanțele nu numai la moșii, în casele vechi boierești, încărcate de mobile ”stil”, de colecție, înnobilate cu biblioteci impozante, cu documente și cărți valoroase, unele în ediții ”princeps”, ci și în străinătate, în Italia, Franța, mai rar în Austria și Germania, în locații exclusiviste, departe de tumultul vieții mondene din marile metropole, dar nu atât de departe încât să facă imposibile escapadele în cluburile de noapte ori alte locuri de petrecere, sau de contacte cu cercurile mondene, politice sau de afaceri. Căci Mihail G. Cantacuzino era, în acei ani, un important om politic, cu funcții înalte în sistemul politic și administrativ al României. Fusese primar al Bucureștiului între anii 1905-1907, deputat al Partidului Conservator, Ministru al Justiției, în anii 1910 –1913, și apoi, într-un mandat scurt, început în decembrie 1914, din nou, Ministru al Justiției. Datorită locului său în aristocrația românească, a abilităților sale politice, culturii și studiilor sale de Drept efectuate la înalte școli pariziene, el avea să se mențină în prim planul politicii românești și după război (primul război mondial), fiind acceptat de I. I. C. Brătianu ca membru în Guvernul de Uniune Națională, format și condus de către acesta, în anii 1916-1918.
APROAPE DE OCEAN
Dar, în august 1914, Mihail Cantacuzino era în Franța, unde plecase pentru obișnuita vacanță de vară a familiei. Acum, ”familia” – prințesa Maria (Maruca, cum era ea alintată în cercurile apropiate) și cei doi copii, Constantin (Bâzu) și Alice – se afla în Normandia, în nordul Franței, aproape de Ocean, într-o vilă liniștită, în Bois–de–Cise, situată nu departe de plajă. Era ”un Conac vechi și minunat, ceva mai retras de mare, înconjurat de copaci și pajiști” – avea să scrie prințesa mai târziu în Amintirile sale (vezi: Maria Cantacuzino-Enescu, Umbre și lumini. Amintirile unei prințese moldave, Paul Editions, 2022 p. 211). La ”Conacul” francez, vilegiaturiștii români aduseseră cu ei, de acasă, din România, bagaje (multe), un personal de deservire numeros și cutumele unui stil de viață aristocratic. Primeau musafiri și, în mod regulat, se țineau serate muzicale. Aici se asculta muzică – de la Beethoven la Wagner – se cânta la pian, la vioară, etc., Iar protagonistul acestor ”serate”, cel care le susținea – ca pianist sau violonist – era, nimeni altul, decât tânărul muzician român, George Enescu. În 1914, George Enescu avea 33 de ani. Era un bărbat fermecător, o vedetă a vieții muzicale pariziene – și nu numai – o prezență frecventă a saloanelor aristocratice. Iar pentru distinsa prințesă Maria Cantacuzino – o iubire de taină, izbucnită, cu câțiva ani în urmă sub impulsul năvalnic al pasiunii!
PYNX – ERA DE-AL CASEI
Atât de frecventă era prezența sa la Conacul normand din Bois-de-Cise, încât tânărul muzician era perceput – cum avea să scrie Maruca în Amintirile sale – ca fiind unul ”de-ai casei”. Dotați cu un spirit de observație ascuțit și ajutați și de un instinct nativ de gelozie pe care băieții dar și fetele îl nutresc față de bărbații care se apropie ”prea mult” de mama lor, Alice și Constantin, intuiseră de ce venea atât de des în casa lor, chiar și în vacanță, în Franța, în Conacul din Normandia, tânărul muzician. Cu toate astea, deși nu-l iubeau (și nu-l vor iubi niciodată) îl acceptaseră. Căci ”Pynx”, cum îl alinta pe oaspete Maruca, era un bărbat frumos, fermecător și blând. Era greu să nu te simți bine în preajma lui. Iar când cânta era mai mult decât seducător. Te vrăjea! Pentru cei din casă ”Pynx” nu mai era un musafir ci, aproape, ca un membru al familiei. Tot așa era perceput ”Pynx” și de către cei ce făceau parte din personalul (numeros) de deservire al ”familiei”.
SECRETUL LUI POLICHINELLE
Din cu totul altă perspectivă era privit ”Pynx” de către șeful familiei, Mihail G. Cantacuzino. Bărbat (încă) tânăr, școlit, umblat prin lume și devenit un om de succes, înzestrat – și el – cu un farmec masculin deosebit și cu o atracție nativă pentru sexul frumos (gurile rele ziceau, pe față, că era fustangiu) – Mihail G. Cantacuzino intuise motivul real al prezenței frecvente a tânărului muzician în casa sa, chiar și atunci când se afla în vacanță, într-un Conac situat undeva pe o plajă normandă. Acest ”motiv” pe care cei doi – Maruca și Pynx – se străduiau să-l păstreze în taină, era pentru Mihail Cantacuzino precum secretul lui Polichinelle! El era la curent cu ”trăirile” capricioasei sale soții, nu-i scăpaseră, desigur, privirile (mai exact ocheadele) pe care cei doi, Maruca și muzicianul și le aruncau la masă, ”la cafea” sau în salonul de muzică. Iar plimbările nocturne ale celor doi pe aleile Conacului normand spuneau totul. Dar, cum avea și el, propriile sale ”trăiri”, sau mai bine zis aventuri extraconjugale, unele scandaloase, precum a fost relația cu Nelli, sora propriei sale soții, se făcea că nu știe nimic, ”închidea ochii”, pentru a-și apăra libertatea de care avea nevoie pentru a trăi în voie, după placul inimii și al temperamentului său.
ACCIDENTUL ȘI URMĂRILE LUI
Acest stil de viață, duplicitar și aventuros, avea să-i aducă sfârșitul într-un grav accident de automobil, provocat – se spune – de tensiunile (certurile) între cele două ”doamne”(???) cu care călătorea de la București la Sinaia și care-și disputau întâietatea la inima (și cu siguranță și la buzunarul) distinsului aristocrat. Acest eveniment tragic avea să se petreacă mai târziu, în vara anului 1928, cu consecințe profunde asupra destinului prințesei, al celor doi copii, Alice și Constantin, și chiar asupra evoluției iubirii secrete dintre Maruca și tânărul muzician, George Enescu. Căci moartea lui Mihail G. Cantacuzino avea să aducă Marucăi libertatea de care avea nevoie pentru a-și duce (în văzul lumii) iubirea sa (vijelioasă) pentru mai tânărul muzician, avea să pună capăt unui mariaj compromis, rumorilor și clevetirilor din saloanele mondene și din familie și avea să faciliteze împlinirea relației dintre cei doi îndrăgostiți prin oficializarea ei nu în fața altarului, ci acasă, în cadru restrâns, în fața peretelui cu icoane și cu un singur martor: pianista și scriitoarea Cella Delavrancea! Acest eveniment avea să se petreacă nu imediat – căci prințesa dorea să se bucure de libertate, de dreptul de a se lansa în aventuri amoroase (altele decât aceea cu tânărul muzician român) ci abia în anul 1937, după ce trecuse prin coșmarul unei rupturi (1933) de acel amorez efemer, Nae Ionescu. Efemer, dar fascinant pentru prințesă, ahtiată de speculații și extravaganțe filozofice, dar incapabilă să descifreze mesajul lor real: promovarea ideilor extremei de dreapta din România. Când Maestrul și Prințesa au spus ”da”, cei doi protagoniști ai acestui moment, nu mai erau tineri. George Enescu avea 56 de ani, iar Prințesa, 58. Căsătoria lor avea loc după o relație cu năbădăi de aproape 30 de ani!
Acum însă, era vară. Vara anului 1914. Ultima vară de pace. Familia lui Mihail G. Cantacuzino se afla în vacanță, aproape de Ocean, nu departe de Paris, într-un Conac vechi, liniștit, cu pajiști și alei umbroase. La masă se dezvoltau dialoguri, uneori controverse, apoi, se asculta muzică și în final, se făceau plimbări pe alei, în aerul parfumat al nopții. Familia (mai puțin personalul de serviciu care trudea din greu) se afla în acea stare de grație, de mulțumire, de liniște, pe care numai un loc precum cel în care se aflau, Conacul de pe coasta normandă, le poate crea. Daaaar, această stare de liniște avea să fie curând spulberată! Evenimente grave se anunțau la orizont: războiul! Ce impact au avut aceste evenimente asupra vilegiaturiștilor români aflați în Conacul pe coasta normandă a Franței? Citiți pe larg următorul episod din mini serialul nostru intitulat: GEORGE ENESCU ȘI GELOZIILE PRINȚESEI. (2) Frisonul războiului! Citiți!
