TREIZECI DE ZILE PE OCEAN!
O primă ocazie de a se apropia de George Enescu, de a-l cunoaște și afla opiniile, a avut-o Alexandru Lăzăreanu, chiar la începutul misiunii sale, când se îmbarcase la bordul vasului transoceanic ”Ardealul”, căci acolo, pe acel vas se afla și marele muzician român. Faptul că drumul până în America avea să dureze aproape 30 de zile constituia pentru tânărul consilier cultural al Legației României din Statele Unite ale Americii, o ocazie nesperată! 30 de zile în preajma marelui muzician român! Treizeci de zileeeeee! Ce noroc! Din această perspectivă, pentru tânărul ”consilier cultural” zilele care aveau să fie petrecute pe Ocean – circa 30 – erau bine venite. Ele îi ofereau prilejul de a fi în apropierea marelui muzician român. Nu în ipostaza de spectator într-o sală de concert, ca admirator al artei sale, ci în aceea de partener de dialog.
CE-ȘI DOREA EL?
Pentru domnia sa, era seducător gândul că, fiind împreună cu George Enescu pe acelaș vapor, ar fi avut prilejul unor momente agreabile. Agreabile pentru sufletul său și benefice pentru funcția sa. Întâlniri grăbite, dimineața ”la cafea”. Seri cu muzică, întrucât la bord se afla un minunat pian ”Bach”, adus special pentru marele muzician român. Seri petrecute pe punte, în lumina stelelor, sau a Lunii, în legănarea vasului și în murmurul molcom al valurilor. Povești, destăinuiri, dialoguri. În acest punct, imaginația sa o lua razna. Grozav ar fi vrut să-l vadă pe George Enescu altfel decât pe podiumul de concert, cu vioara pe umăr, sau cu bagheta de dirijor în mână. Un George Enescu pe puntea vasului, în liniștea nopții, stând liniștit pe un chaise-long, cu Mutzerli în brațe, cățelul său adorat pe care-l luase cu el, sfidând disconfortul unei călătorii lungi, timpul petrecut într-un spațiu restrâns, pe un vapor, fără plimbări prin grădini, fără opriri pe la rădăcini de copaci, etc., etc., așa cum le place cățeilor când ies la plimbare cu stăpânii lor. Un George Enescu relaxat, povestind, cu farmecul său inegalabil. Iar el, Alexandru Lăzăreanu, stând alături, ascultând cu nesaț, fericit că viața îi oferise această șansă: să-l cunoască direct pe marele muzician român. Să-l asculte, să afle ce gândește și cum percepe el lumea din jurul său, evenimentele petrecute în Țara sa și în lume! Să afle cum își gândea viitorul! Unde avea să fie pentru el acest viitor? În România – Țara sa de dor? Acasă – în România comunistă? Ori pe meleaguri străine? În America? În Europa? Hm., hm., Și întrebările curgeau….. ”râu”, cum spune poetul!
CE GÂNDURI AVEA MAESTRUL?
Ieșind din sfera imaginației, Alexandru Lăzăreanu se va fi întrebat – pe bune – ce gânduri avea Maestrul după ce contractele sale din America se vor fi încheiat? Avea să accepte alte propuneri? Avea să-și prelungească sejurul american? Și dacă, da, cât? Sau, poate că ar fi acceptat propunerea pe care discipolul său american Yehudi Menuhin, și alți prieteni ai săi, i-o făcuseră, aceea de a se stabili – pentru un timp – în America? Daaaa, cum, necum, la toate acestea trebuia să afle răspunsurile. Era misiunea sa. Găsind răspunsuri la astfel de întrebări domnia sa ar fi încercat o satisfacție. Iată, intrase ”în pâine” cu brio și ar fi arătat șefilor săi că nu greșiseră atunci când îl trimiseseră peste Ocean. Orgoliu? Poate! Astfel, pentru Alexandru Lăzăreanu, cele 30 de zile petrecute pe nava transoceanică ”Ardealul” vor fi fost testul! Primul test în cariera sa de consilier cultural sub….acoperire! Din locul său, acela de trimis al oficialilor comuniști de la București, el trebuia să observe, să afle, să știe și să trimită acasă vești. Inclusiv despre marele muzician român. Vești care erau importante și așteptate de oficialii comuniști, în special de către premierul Dr. Petru Groza care facilitase obținerea vizei de plecare în America pentru muzicianul român.
DAR LIDERII COMUNIȘTI?
Desigur, liderii comuniști de la București, percepeau turneul muzicianului român în America în concordanță cu interesele lor. Interese politice. La București se spera că prezența muzicianului român în America, va revigora interesul Americii pentru România. Că muzicianul român va trezi respect, simpatii și – poate – chiar schimbări în atitudinea oficialilor de la Washington D.C. față de România. O schimbare de care oficialii politici de la București aveau atâta nevoie! Căci România se afla în fața Conferinței de Pace de la Paris, în fața unor decizii cruciale pentru viitorul său. Dar, cum se spune, socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. George Enescu avea o cu totul altă viziune decât guvernanții comuniști. El se ducea în America să facă muzică. Numai muzică. O spusese foarte apăsat și în ziua de 10 septembrie 1946, când încă se afla în drum spre Constanța: ”În America nu mă duc să fac politică ci, cu slabele mele forțe, voi căuta să-mi îndeplinesc misiunea de sol al artei românești. (subl.ns.) Cu muzica mea voi încerca să fac să plângă și pietrele și să îmblânzesc sufletele”. (Al. Doi, După o întrerupere de șase ani, primul vapor românesc a plecat spre St(atele) Unite”, Adevărul, București, 60, Nr. 16363, 13 septembrie, 1946, pag. 3, republicat în: George Enescu, Interviuri din presa românească (1898 – 1946), Ediția a II-a prefațată, îngrijită și adnotată de Laura Manolache, Editura Muzicală, București, 2005, p. 422) Astfel, fiecare era cu misiunea lui. Muzicianul cu muzica! Consilierul cu… ”ochiul și timpanul”.
CU OCHIUL ȘI TIMPANUL
Conștient de misiunea sa, ”consilierul cultural” (sub acoperire) își va pune la treabă cele două unelte ale sale: ”ochiul și timpanul”. El va folosi oportunitățile ivite, va urmări desfășurarea turneului american al muzicianului român și, ”scrofulos la datorie”, va trimite acasă – direct ”tovarășei Ana” – rapoarte amănunțite, rapoarte care – firar să fie – depășeau cadrul strict muzical al acestui turneu, alunecând spre evenimente – unele puțin credibile – culese de domnia sa în răstimpuri diferite, strânse cu grijă și aruncate fără sfială în paginile textelor scrise, fără a se gândi vreo clipă la credibilitatea lor, animat doar de ideea de a se pune în față pe sine, de a arăta cât de larg era spectrul atenției sale și că nu-i scăpa nimic! În fond, că era bun în locul unde fusese trimis! Un astfel de raport am avut și noi ocazia să citim. El a fost publicat de muzicianul Ladislau Csendes în excelenta sa lucrare: George Enescu, un exil supravegheat?, Editura Casa Radio, București, 2011, p. 46. Veți afla cele scrise de Alexandru Lăzăreanu despre turneul lui George Enescu în America, în următorul episod din mini serialul nostru intitulat: GEORGE ENESCU ȘI OFENSIVA DIN UMBRĂ. RAPOARTE SECRETE. Alexandru Lăzăreanu. New York, 1947.(4) Cu ”ochiul și timpanul”
