DESPRE TURNEUL LUI GEORGE ENESCU LA PETERSBURG ȘI MOSCOVA ÎN OCTOMBRIE 1909, PRESA DIN ROMÂNIA NU A PUBLICAT NIMIC. PUBLICUL MELOMAN, ROMÂNII AU AFLAT DESPRE PRIMIREA RECE, APROAPE OSTILĂ, DESPRE APRECIERILE NEAVENITE ALE CRONICARILOR MUZICALI RUȘI PRIVIND RAPSODIILE ROMÂNE, ABIA ÎN 1957 – ADICĂ DUPĂ APROAPE O JUMĂTATE DE SECOL! ȘI ACEASTA GRAȚIE STUDIULUI UNUI STUDENT ROMÂN, ACADEMICIANUL DE MAI TÂRZIU, OCTAVIAN LAZĂR COSMA. NICI GEORGE ENESCU NU A COMENTAT – ÎN PRESĂ – ATUNCI, ”LA CALD”, CUM A FOST PRIMIT, LA PETERSBURG ȘI MOSCOVA, SINGURUL DOCUMENT FIIND – AȘA CUM AM ARĂTAT ÎN EPISODUL PRECEDENT – ACEA CARTE POȘTALĂ TRIMISĂ PRIETENEI ȘI IUBITEI SALE, NINETTE DUCA, DIN TRENUL MOSCOVA-VIA VARȘOVIA-PARIS. DEZAMĂGIRE? SILĂ? DEZGUST? NU VOM ȘTI NICIODATĂ. DAR DE UITAT – EL N-A UITAT NIMIC. PATRUZECI DE ANI MAI TÂRZIU, ÎN 1946, CÂND SE PREGĂTEA PENTRU UN NOU TURNEU ÎN RUSIA – RUSIA SOVIETICĂ – GEORGE ENESCU VA FACE DEZVĂLUIRI. ȘI O VA FACE CU O FRANCHEȚE, CU O SINCERITATE NĂUCITOARE, SFIDÂND OBEDIENȚA LIDERILOR POLITICI DE LA BUCUREȘTI – CARE PROMOVAU UN PRO SOVIETISM FĂRĂ MARGINI – SFIDÂND FAPTUL CĂ ROMÂNIA SE AFLA – ACUM – ÎN SFERA DE INFLUENȚĂ A MOSCOVEI. SUB ARIPA EI NEAGRĂ! SĂ CITIM.
PRESA ROMÂNĂ TACE
Ecoul de presă imediat privind turneul muzicianului român în Rusia n-a depășit granițele celor două mari orașe ale Imperiului țarist, Petersburg și Moscova. El a rămas doar în paginile presei țariste din aceste două mari centre ale vieții muzicale ruse. Este oarecum ciudat că George Enescu nu va comenta și nu va da declarații de presă ”la cald” despre primul său turneu în Rusia. În volumele de interviuri enesciene din presa română, din anii 1898-1946, apărute la București sub îngrijirea Laurei Manolache nu găsim interviuri sau declarații de presă ale muzicianului român despre primul său turneu în Rusia țaristă, date atunci, imediat după consumarea evenimentului, ”la cald” cum se spune. (Vezi pe larg, George Enescu. Interviuri din presa românească (1898-1946) Ediția a II-a, prefațată, îngrijită și adnotată de Laura Manolache, Editura muzicală, București, 2005) Dacă dinspre presa din spațiul muzical european, care, după cum se știe, urmărea cu mare atenție activitatea muzicianului român, ca interpret și compozitor, nu putem avea așteptări (sau pretenții) lipsa de interes a presei române față de acest turneu pare bizară și, de la un punct încolo, de neînțeles! Să nu fi stârnit primul turneu în Rusia al muzicianului român niciun interes în spațiul muzical românesc? Comentatorii muzicali de la București, Cluj, Timișoara și Iași, care urmăreau activitatea muzicianului român ca interpret și compozitor, acum au tăcut mâlc? Facem această constatare, deocamdată, întrucât nu am făcut o cercetare aplicată asupra acestui aspect. Restricțiile impuse de pandemia COVID-19, ne limitează cercetarea presei timpului aflată în colecțiile Bibliotecii Academiei Române. O vom face când aceste restricții se vor îmblânzi, iar condițiile de studiu vor reveni la cele anterioare. Este posibil ca această opinie pe care o formulăm acum să fie contrazisă de o viitoare investigație, căci, așa cum știm, cercetarea e plină de surprize iar adevărul ”stă chitit” (ascuns) cum ar spune un nepot al meu din Vorona Botoșanilor.
ȘI ENESCU TACE. PATRU DECENI!
Este semnificativ, de asemenea, că George Enescu însuși, va păstra tăcerea asupra acestui insolit eveniment din activitatea sa artistică, timp de aproape patru decenii! Patru decenii!!!!!!! Abia în 1946, când se pregătea să facă un nou turneu în Rusia, devenită acum Rusia Sovietică, muzicianul român va formula câteva opinii despre experiențele sale muzicale în Rusia țaristă din anul 1909. Asaltat de jurnaliști el va da în vileag felul neprietenos, aproape ostil, în care a fost apreciat, ca interpret și compozitor de către presa de la Petersburg și Moscova. Și făcea acest lucru, fără reticențe, fără sfială, în plină exacerbare a pro sovietismului, sfidând astfel strategia politică a liderilor politici staliniști aflați la guvernarea României, a culturnicilor și politrucilor lor infiltrați în toate structurile vieții sociale, administrative și, mai ales, culturale ale României. În 1946, muzicianul român își amintea de întâlnirea cu publicul moscovit. ”Am fost prima dată (la Moscova – n. ns.) în 1909 unde am dirijat și am cântat la vioară sub conducerea lui Ziloti (Siloti – n. ns) (Nota bene: George Enescu a cântat în 1909 împreună cu Alexander Siloti la Petersburg iar la Moscova, împreună cu Mihail Ippolitov Ivanov). Mi-amintesc că atunci, Rapsodiile mele n-au avut deloc succes. Au fost găsite – explica muzicianul român – prea ”populare” ca să merite să fie cântate în cadrul unui concert ”serios”. S-a spus – continua muzicianul român – că asemenea melodii pot fi auzite și pe stradă și la țară și în cârciumi. Am avut atunci – sublinia cu detașare, dar fără să fi uitat nimic din acea experiență ce i-a provocat nedumeriri și tristeți – un public cu totul ostil” (Andrei Tudor, Cu maestrul Enescu în drum spre Moscova, România liberă, București, 3, nr. 521, 21 aprilie 1946, pag. 4, în volumul: George Enescu. Interviuri din presa românească (1889-1946), Ediția a II-a, București 2005, p. 401).
ÎN 1946 – ENESCU FACE DEZVĂLUIRI
Muzicianul român nu ezita să dea asemenea declarații și altor jurnaliști care-l asaltau cu întrebările lor privind vizitele și relațiile sale cu muzicienii din ”marea țară a socialismului…victorios”, bla., bla., bla., Și nu se sfia să spună adevărul, nelăsându-se contaminat de valul de pro sovietism ce domina viața cotidiană a românilor și – culmea nonconformismului său – îl arunca în obrazul unui jurnalist trimis de una dintre cele mai obediente gazete ce apăreau la București. Lui A. Lacovenko, de la ziarul ”Graiul nou” care era ”vârful de lance” al propagandei prosovietice în România. Cu o sinceritate năucitoare, cu o îndrăzneală neștirbită, George Enescu îi declara acestui jurnalist, al cărui nume ne spune totul despre rosturile lui pe meleagurile României: ”În 1909 – declara George Enescu – când am dirijat la Moscova Rapsodia I, sala mi-a fost ostilă. Publicul de atunci nu înțelegea cum am îndrăznit să aduc într-o sală de concert o piesă scrisă pe teme populare, o muzică luată din sursa vie a poporului. Acei rari auditori – preciza muzicianul român, dezvăluind astfel un amănunt pe care cronicarii muzicali moscoviți și așa destul de pricinoși, l-au trecut cu vederea, el nefiind consemnat în cronicile de concert apărute în presa rusă – care încercau să aplaude erau opriți de ”șșșșș”-turile unei săli ostile” (A. Lacovenko, De vorbă cu George Enescu, Graiul nou, București, 3, Nr. 58 (248), 14 mai 1946, pag. 1-2, în volumul: George Enescu. Interviuri, loc. cit. p. 409). Astfel, după aproape patruzeci de ani de la primul său turneu în Rusia, la Petersburg și Moscova, muzicianul român reitera, e drept, mai pe larg și în alți termeni, conținutul acelei însemnări telegrafice scrise pe verso-ul unei Cărți poștale ilustrate, ce înfățișa Biserica ”Vasili Blajenîi” din Moscova, trimisă distinsei domnișoare Ninette Duca din trenul ”Moscova – via – Varșovia – Paris”. Să reamintim acest text pe care l-am prezentat integral într-un episod anterior: ”Ce 2 9-bre 1909 (Varsovie en route pour Paris) Dear Miss Ninette A Moscou Chou racleur tres apprecie Chou compositeur ”Chutte” !!!??? .George Enescu nu va uita niciodată că publicul meloman rus, fusese rece, ”obosit”, că gazetele din cele două metropole ruse, Petersburg și Moscova, atât cele cotidiene cât și cele de specialitate, publicaseră cronici cu aprecieri neavenite, scandaloase, aproape jignitoare la adresa sa. Că violonistul George Enescu fusese apreciat iar compozitorul George Enescu – nu!
Aici se încheie ciclul episoadelor consacrate primului turneu în Rusia al lui George Enescu, octombrie 1909. Dar interesul marelui muzician român față de această ”terra incognita” care-i oferise atât de multe surprize, care-l primise atât de diferit față de cum era primit pe alte scene de concert din Europa, de cronicarii muzicali și de către publicul meloman din marile capitale europene – și nu numai – nu se va încheia aici. El va reveni în Rusia, opt ani mai târziu, în 1917, în alte condiții istorice, și pentru cu totul alte motive pentru care venise în octombrie 1909. Citiți episoadele care urmează, consacrate celui de al doilea turneu al lui George Enescu în Rusia – februarie 1917. Primul episod din acest serial intitulat: GEORGE ENESCU ȘI RUSIA (22) Riscul. Citiți!
