UN DOCUMENT REVELATOR
În Dosarul 434/1949 din Fondul Uniunii Compozitorilor aflat în custodia ANIC, se află un document extrem de interesant care permite formularea unui răspuns privind felul cum distinsul muzician Marțian Negrea a știut să treacă prin vremi. Mai exact, prin vremile prin care românii aveau să treacă după instaurarea comunismului în România (6 martie 1945). Este ”Lista compozițiunilor recent declarate de membrii Societății Compozitorilor Români” (ANIC, Fondul Uniunii Compozitorilor, Dosarul 434/1949, pp. 1-22) care cuprinde lucrările recente (adică de după 23 august 1944) sau, și mai recente (după 6 martie 1945) realizate de către compozitorii români și declarate în anul de grație 1949, în perioada de pregătire a Conferinței Compozitorilor din România din 21-22 octombrie 1949. Întrucât data elaborării acestor lucrări nu este consemnată în document, nu putem stabili când au fost realizate. Dar oricum, solicitarea aparatnicilor Societății Compozitorilor era clară: lucrări de dată recentă. În fine! Această listă, foarte lungă – ea are 22 de pagini pe coli A4, bătute foarte des, la un rând și jumătate – cuprinde tot felul de genuri muzicale: muzică ușoară, muzică de dans dar și muzică de masse, adică: ode, imnuri, cantate cu mesaj proletcultist sau consacrate cultului personalității lui Stalin. Creațiile cu mesaj proletcultist și prosovietic sunt foarte numeroase. Organizatorii viitoarei Conferințe, Matei Socor și nucleul dur coagulat în jurul său, voiau să știe ce scriau compozitorii români în contextul marilor ”realizări” de după 23 august 1944! Compozițiile din această listă constituiau testul pe care compozitorii români îl dădeau privind atitudinea lor față de politica Partidului Comunist Român! Era testul adeziunii! Găsim aici multe lucrări semnate de mari personalități ale creației muzicale românești, compozitori ”cu operă”! Dar, tot aici, aflăm și lucrări ale unor compozitori mai puțin cunoscuți ce băteau la porțile unei celebrități mult visate! Ei bine, pe această listă, întocmită în anul de grație, 1949, numele lui Marțian Negrea nu apare. Să înțelegem deci, că distinsul compozitor ardelean nu s-a lăsat contaminat de valul de proletcultism și pro sovietism? Pe baza datelor din documentul menționat, se pare că DA, Marțian Negrea nu a compus astfel de cântece! Să precizăm că documentul cercetat de noi avea în vedere creațiile compozitorilor români realizate până în 1949.
ȘI PANDANTUL LUI
Această LISTĂ, întocmită de aparatnicii comuniști de la Societatea Compozitorilor în anul de grație 1949, nu era singura! În același Dosar 434/1949 aflăm, puțin mai încolo, un document care ne convinge că lipsa lui Marțian Negrea de pe lista cu ode, imnuri și cantate proletcultiste, era una reală și nu o ”scăpare” a aparatnicilor din birourile Societății Compozitorilor Români. La pagina 111-117 se află LISTA cu lucrările de muzică cultă (adică simfonică, de cameră, vocal simfonică sau corală). Pe această LISTĂ se află însă și numele lui Marțian Negrea. Muzicianul ardelean este menționat cu un Quartet de coarde, op. 17, scris în anul 1949. (cf. ANIC, Fondul Uniunii Compozitorilor, Dosarul 434/1949, pp 111 – 117). Era dovada că distinsul muzician ardelean nu rămăsese surd la apelurile aparatnicilor Societății Compozitorilor și se prezentase cu ceea ce avea el, mai nou, de ultimă oră, pe ”șantier”. Această lucrare mai spunea ceva, anume că, iată, în pofida tuturor schimbărilor politice și sociale, a presiunilor politice, a valului de proletcultism și pro sovietism, distinsul muzician ardelean rămăsese credincios principiilor sale creatoare. El scria nu ode și cantate, nu imnuri și cântece de masse – cum făcuseră unii dintre confrații săi – ci muzică de cameră: un Quartet de coarde! În acest fel, prin creația sa și activitatea sa universitară, distinsul muzician ardelean părea decis să se țină departe de politică. Spre neliniștea ”tovarășilor de la partid” care îl voiau în ograda lor! Căci, Matei Socor și nucleul dur coagulat în jurul său, doreau atragerea lui Marțian Negrea de partea ”partidului comunist”, pe orbita acestuia.
PERLELE COROANEI
Interesul culturnicilor și politrucilor pentru Marțian Negrea nu era o toană, o excepție! Acesta făcea parte din strategia politică a liderilor comuniști aflați la guvernare. Ei doreau să atragă de partea lor elitele intelectuale din toate domeniile, pentru a-și legitima măsurile preconizate, pentru a impune un nou sistem politic și social. Pentru ei, marile personalități ale vieții culturale românești – fie ei scriitori, muzicieni, artiști plastici, actori, regizori sau oameni de știință – erau precum ”perlele coroanei”. Iar Marțian Negrea era o astfel de ”perlă”. În consecință, distinsul muzician fusese selectat pentru viitorul staff al Uniunii Compozitorilor ce avea să intre ”în pâine” după Conferința pe Țară a Compozitorilor și Muzicologilor din România (21-22 octombrie 1949). În vederea acestei ipostaze, numele său se afla pe o listă secretă ce trecuse și prin birourile Anei Pauker și obținuse acordul aprigei doamne a politicii românești. (cf. ANIC, Fondul Uniunii Compozitorilor, Dosarul 434/1949, pp.125 – 129).
CRITERIILE DE SELECȚIE
Această listă fusese întocmită de către organizatorii Conferinței Compozitorilor în conformitate cu criteriile ”politicii de cadre” a Partidului Comunist Român. Potrivit acestor criterii cei selectați erau apreciați nu după merite artistice, profesionale, ci după criterii politice: dacă erau membri de partid sau atașați partidului; dacă erau membri de sindicat sau atașați clasei muncitoare, dacă erau fii de țărani sau muncitori, etc., etc., Adică...după dosar! În dreptul numelui lui Marțian Negrea, autorii acestei liste secrete au consemnat lapidar: este profesor de armonie la Institutul de Artă (Conservatorul din București n. ns.); nu este membru de partid. (subl. ns.) (cf. ANIC, Fondul Uniunii Compozitorilor, Dosar 434/1949, pp.125-129). Atât! Prezența sa pe această listă secretă în care se aflau numele celor ce aveau să constituie viitorul Comitet de Conducere al Uniunii era în concordanță cu politica de cadre a ”partidului”, căci Marțian Negrea avea, conform cu principiile acestei politici, origine sănătoasă. Era fiu de țăran. Deci avea…dosar bun! În același timp, era o personalitate artistică și universitară de necontestat. Prin locul pe care îl avea în creația muzicală contemporană, Marțian Negrea era corespunzător criteriilor pe care se baza politica ”partidului” privind atragerea elitelor intelectuale ale țării pe ”orbita sa”. Daaaar, ”tovarășul”, avea și lipsuri! Nu făcuse ”pactul cu diavolul”. Nu făcuse reverențe lui Matei Socor. Nu se integrase în nucleul dur al culturnicilor și politrucilor grupați în jurul său. Ajungem la această concluzie tot pe baza unui document de din Dosarul de arhivă studiat.
O ABSENȚĂ SEMNIFICATIVĂ
Pentru pregătirea și desfășurarea Conferinței au fost înființate tot felul de ”Comitete” și ”Comiții”. (Vezi pe larg, ANIC, Fondul Uniunii Compozitorilor, Dosarul 434/1949, pp. 25 – 45). Citind cu atenție numele celor care au fost implicați în campania de pregătire a Conferinței cât și în activitatea de elaborare a Rapoartelor generale și a Documentelor programatice ale acesteia, constatăm că Marțian Negrea, nu se află printre aceștia. Deși figura pe acea listă secretă ce trecuse prin birourile Anei Pauker și fusese aprobată de ea, Marțian Negrea nu se afla în nucleul dur al lui Matei Socor, nucleul care pregătea documentele programatice ale viitoarei Conferințe a compozitorilor și muzicologilor din România. Era o absență semnificativă. Desigur, ceva nu va fi fost pe placul culturnicilor și politrucilor înfipți în breasla muzicienilor români, în cercurile lui Matei Socor obediente liderilor comuniști aflați la guvernare. Ce anume? Era suficient să te uiți la ceea ce compunea Marțian Negrea. Și, ceea ce compunea distinsul muzician ardelean, arăta – oricui era dornic să vadă – că domnia sa se ținuse departe de capcana proletcultismului, că își construise o anumită atitudine față de politica Partidului Comunist Român, față de ”linia” lui Matei Socor. Că nu făcuse ”pactul cu diavolul”! Cu toate acestea, culturnicii și politrucii din nucleul coagulat în jurul lui Matei Socor, nu erau dispuși să-l lase deoparte. Nu-l uitaseră! Aveau nevoie de el! Aveau nevoie ca – într-un fel sau altul – un muzician de calibrul lui Marțian Negrea, să fie atras pe ”orbita” ”partidului”. În consecință l-au invitat să țină un discurs la Conferința Compozitorilor și Muzicologilor din România (21-22 octombrie 1949.) Era o provocare! O situație delicată! Iar distinsul muzician a acceptat-o! Și-a suflecat mânecile și s-a pregătit. Calm – calmul său, ardelenesc – cu inteligență și suplețe. Era conștient că pentru acest discurs trebuia să facă un compromis întrucât primise ”un punctaj”! Trebuia să-l respecte? Cât? Până unde? Cum? Să aflăm și noi ce consemna acest ”punctaj”! Să citim episodul care urmează al mini serialului nostru intitulat: MARȚIAN NEGREA – sub vremi (14) Patul lui Procust! Citiți
