ERA FIU DE ȚĂRAN
Pentru Matei Socor, Marțian Negrea era încă unul dintre acele exemple care demonstrau că din rândurile poporului se puteau ridica elemente valoroase, că la sat nu se născuse numai veșnicia, așa cum formulase un mare poet și filozof al culturii române, Lucian Blaga (pus acum la index de către comuniști) ci iată, se născuseră și… muzicieni! Prin originea sa….sănătoasă (țărănească), Marțian Negrea putea fi așezat alături de alți muzicieni de mare prestigiu ai momentului care – și ei – se ridicaseră din rândurile…poporului! Studiind ”dosarul” muzicianului român, Matei Socor va fi constatat cu încântare că exemplul acestuia confirma justețea unuia dintre principiile de bază ale politicii de cadre a Partidului Comunist Român – principii pentru aplicarea cărora domnia sa lupta fără ostenire. Aceste principii aveau un singur nume: dosarul! Daaaaaaar, citind dosarul lui Marțian Negrea, politrucul Matei Socor va fi aflat că distinsul muzician ardelean ieșea din limitele înguste ale ”politicii de cadre” a ”partidului”. El era mai mult decât atât. Era unul dintre ”greii” creației muzicale românești contemporane! Era o personalitate complexă!
ȘI MAI MULT DECÂT ATÂT
În octombrie 1949, când urca la tribuna Conferinței Compozitorilor, Marțian Negrea avea 56 de ani. Era în plină forță creatoare. Avea un palmares componistic remarcabil, o activitate artistică impresionantă ca dirijor al unor concerte de muzică sacră sau al unor spectacole de succes ale Teatrului liric din Cluj. El avea, de asemenea, o carieră prestigioasă și îndelungată în învățământul universitar muzical din Cluj și din București. Avea contribuții științifice pertinente cuprinse în Tratatele de metodologie pe care le elaborase pentru învățământul universitar muzical. Și, mai avea câteva studii de muzicologie, cel mai recent, care făcuse ”valuri”, cum se spune, fiind cel consacrat celebrului călugăr franciscan, Ioan Caioni. Studiul lui Marțian Negrea intitulat: Un compozitor român ardelean din secolul al XVII-lea, fusese publicat în anul 1941 în celebra revistă MELOS, înființată și susținută, cu sacrificii imense, de către marele muzicolog român George Breazul. Deși lansat într-un moment extrem de încordat al spațiului public european – dezintegrarea teritorială a unor state europene, inclusiv a României – a României Mari – prin ocuparea Basarabiei de către Rusia Sovietică, (28 iunie 1940) și prin ciuntirea Transilvaniei sub impactul Dictatului de la Viena (30 august 1940) și declanșarea celui de al doilea război mondial prin agresiunea lui Hitler împotriva Poloniei (septembrie 1939) – studiul lui Marțian Negrea a intrat imediat în atenția elitelor muzicale românești din Transilvania dar și ”de peste munți”- în Capitala României și, cu siguranță, și în alte centre culturale românești precum Iași, Craiova, etc. Astfel, se putea spune că Marțian Negrea era unul dintre ”greii” creației muzicale românești contemporane. Spre satisfacția distinsului ”prezident” Matei Socor și mulțumirea ”tovarășilor de la partid”, care-și dăduseră OK-ul pentru ca Marțian Negrea să fie inclus în conducerea viitoarei structuri organizatorice a breslei muzicienilor români, numită (după model sovietic) Uniune, și, de asemenea pe lista celor ce aveau să susțină discursuri de la tribuna Conferinței pe Țară a compozitorilor și Muzicologilor din România din 21-22 octombrie 1949. Pentru discursul pe care urma să-l țină, Marțian Negrea primise în plic – așa cum primiseră toți ceilalți vorbitori – un ”punctaj”.
DILEMELE LUI MATEI SOCOR
Aflat la ”butoane” și în cea de a doua zi a Conferinței – zi consacrată (pe hârtie) dezbaterilor – Matei Socor, care ”moșise” întreaga Conferință, se va fi întrebat: avea să respecte Marțian Negrea acest punctaj? Acceptase el ”linia” partidului? Era el de acord cu principiile esteticii marxist leniniste, cu realismul socialist, cu proletcultismul și pro sovietismul promovate de Partidul Comunist Român? Era el dispus să facă o ”piruetă” și să includă în creația sa și lucrări cu mesaj proletcultist? Era el gata să facă ”pactul cu diavolul” și să se alăture celor care-l făcuseră deja? Ceva, ceva, în această privință aflase Matei Socor în perioada de pregătire a Conferinței, când trecuse prin ”sită” personalitățile muzicale ale momentului pe care le dorea a fi ”mâna sa dreaptă”. Atunci, Matei Socor citise și acele LISTE pe care aparatnicii Societății Compozitorilor le alcătuiseră cu creațiile recente ale compozitorilor români – adică cele realizate de după 23 august,1944. În privința lui Marțian Negrea, Matei Socor avusese o oarecare surpriză. În 1949, pe LISTA celor care scriseseră cântece cu mesaj proletcultist – imnuri, ode și cantate – numele muzicianului ardelean NU SE AFLA. El se afla, însă, pe LISTA celor ce scriseseră ”muzică cultă”. Continuând investigația sa, Matei Socor observase că numele lui Marțian Negrea NU SE AFLA nici pe acea LISTĂ olografă secretă care cuprindea numele muzicienilor membri de partid (ai Partidului Comunist Român, firește). Și nu se afla acolo întrucât – în anul de grație 1949 – distinsul muzician nu era membru de partid. Concluzia lui Matei Socor? Iată, în 1949, deși trecuseră patru ani de la instaurarea Partidului Comunist la putere (6 martie 1945) Marțian Negrea – nu făcuse pasul spre ”partid”. Se ținuse departe de politică. Până acum, constata cu oarece speranță, Matei Socor. Până acum! Dar viitorul? Se va fi întrebat, în sine, distinsul politruc Matei Socor! Ehhhhh,….viitorul, viitorul! Viitorul….putea aduce surprize – își va fi răspuns domnia sa – . Ori – ori! Ori departe de ”partid, ori împreună cu el – adică în rândurile lui!
ȘI SURPRIZELE LUI
Dar, anii care au urmat vor pune în cumpănă dilemele pe care distinsul ”prezident” Matei Socor le va fi avut în dimineața zilei de 22 octombrie 1949! Căci muzicianul Marțian Negrea nu putea fi cuprins într-un ”clișeu” îmbibat de dogmele proletcultiste. Da! Marțian Negrea avea într- adevăr o origine țărănească dar aceasta însemnase angajarea sa, de mic copil, într-o luptă tenace pentru depășirea limitelor sociale și economice, pentru înfrângerea prejudecăților, a neajunsurilor materiale, pentru efectuarea unor studii la școli înalte, pentru afirmarea talentului său nativ, pentru integrarea sa în elitele muzicale ale timpului său și recunoașterea valorii palmaresului său artistic și didactic. Viața sa n-a fost un drum presărat cu petale de trandafiri. Iar traseul său artistic și universitar – nici atât. El va rămâne credincios crezului său artistic chiar și în vremuri tulburi, alunecoase, atunci când compromisul bătea la ușă în fiecare dimineață. Dârz, consecvent și răbdător, muzicianul își va urma calea. Și va trece, astfel, prin vremi! Cum? Pentru a afla – să întoarcem primele pagini ale biografiei sale, să mergem la obârșia muzicianului, la rădăcini! Să citim, deci, episodul următor din mini serialul nostru intitulat: MARȚIAN NEGREA – sub vremi. (3) Rădăcini. Citiți!
