EU CÂNT DE CÂND MĂ ȘTIU
Marțian Negrea s-a născut într-un sat din Ardeal, satul Vorumloc, azi, Valea Viilor, din județul Sibiu, în ziua de 29 ianuarie 1893. Înzestrarea sa pentru muzică s-a dezvoltat de timpuriu în climatul familiei, îndeosebi prin exemplul mamei sale. ”Avea o voce frumoasă și le știa pe toate” – avea să-și amintească mai târziu compozitorul. ”Atras de timpuriu de ele am deprins a le cânta, mai întâi cu vocea, cel mai simplu și mai la îndemână instrument muzical – dacă-i putem spune astfel – al românului. Apoi, le-am cântat din frunză și din fluier.” ”Aveam 4-5 ani și cântam tot ce auzeam”. ”Prindeam foarte repede tot ce auzeam în jur, asimilam corect și ajungeam să ”compilez” eu însumi, făcând alte cântece”. (Prof. dr. Vasile Vasile, Marțian Negrea, reprezentant de seamă al muzicii românești și al spiritualității ortodoxe, Editura Andreiană, Sibiu, 2021, p. 29). Copil fiind, Marțian Negrea a început să cânte la fluier, instrumentul muzical cel mai la îndemână, întrucât putea fi făcut de orice sătean mai priceput din sat. Cânta și ”din frunză” – un alt ”instrument” ce se găsea în tot locul, din primăvară până în toamnă. Avea însă și o voce frumoasă pe care o folosea duminica, fiind admis printre ceilalți săteni care cântau în strana bisericii din sat. Această prezență va fi fost facilitată de faptul că tatăl său vitreg, Simion Mohanu, era cantorul bisericii din sat. Copilul, ne spune unul dintre exegeții săi, doamna Veturia Dimoftache – avea ”o voce angelică” (subl. ns.) tulburătoare prin acuratețea ei, ce plăcea mult enoriașilor veniți la slujba de duminică. El citea Apostolul, psalmii, condacele, troparele, Imnurile, heruvicul”. (subl. ns.) (Veturia Dimoftache, Marțian Negrea, Editura Novum, Iași, 2003, p.16-17) Enoriașii care-l ascultau vor fi fost desigur încântați, dar pentru ”tânărul cântăreț” aceste momente erau treptele clădirii unui interes profund pentru muzica religioasă care va nutri numeroase creații de acest fel, inclusiv una dintre cele mai importante creații ale sale: Recviemul-Parastas! Băiatul era nelipsit de la horele din sat și alte evenimente care aveau în componența lor cântece vesele – precum nunțile, botezurile, șezătorile, strânsul recoltei, dar și triste – precum bocetele pe care le auzea la înmormântări ori la cimitir de Ziua morților. Erau cântece din sat. Cântece pe care nu avea să le uite niciodată și care aveau să devină mai târziu (acestea și altele) filonul de aur al creației sale artistice și substanța unor volume valoroase de Culegeri de folclor intrate în Arhiva Institutului de Etnografie și Folclor ”Constantin Brăiloiu” din București. ”Viața în întregul ei – observă distinsa doamnă, Veturia Dimoftache – era la Vorumloc însoțită de cântec” (subl. ns.) (ibidem, Veturia Dimoftache, op. cit. p. 16). În acest climat spiritual datele native ale viitorului muzician își găsiseră un sol fertil. Ele vor rodi de timpuriu, vor clădi o operă cu particularități de expresie aparte – inegalabile!
VISUL ÎMPLINIT – O VIOARĂ
Școala l-a luat repede din sânul tandru și protector al familiei. Mai întâi Școala maghiară din Mediaș (1901), apoi Liceul maghiar din Dumbrăveni (1906), județul Sibiu. Aici, la Dumbrăveni, fiul de țărani din Vorumloc și-a arătat pasiunea și înzestrarea pe care o avea pentru muzică. El acorda acestei discipline un interes în plus astfel că părinții săi i-au cumpărat o vioară. Era unul dintre visurile sale. ”Unul dintre visurile copilăriei mele pe vremea când făceam Liceul la Dumbrăveni – avea să declare muzicianul mai târziu – a fost să am o vioară”. Și acest vis i-a fost împlinit. ”Cu mari sacrificii” – preciza el, fără să adauge că părinții săi aveau venituri modeste. Dar aceste sacrificii au meritat întrucât au adus tânărului o mare bucurie și împlinire. ”Am fost atât de fericit – declara Marțian Negrea – încât nu am (mai) lăsat-o din mână”. (cf. Veturia Dimoftache, op. cit. p. 18). A învățat singur, rupând corzi, căluș și lăsând arcușul ”fără păr”, căutându-și – singur – tehnica de execuție. Nu mai avea timp liber. Nici sărbători. Cânta – ne spune Veturia Dimoftache – ”ore întregi, dis-de-dimineață, după amiază și (până) seara târziu”. ”Bucuria mea era nețărmurită – își va aminti muzicianul – . ”Am făcut progrese repezi. Cântam la serbări școlare și la toate manifestările Liceului” (ibid. Veturia Dimoftache, op. cit. p. 19) Așa a învățat să cânte la vioară. Și – deși satul său natal, Vorumloc, era sub administrația Imperiului Austro-Ungar – el și-a ales un repertoriu de suflet: patru cântece românești.
DEBUTUL PE PODIUMUL DE CONCERT
Talentul muzical nativ al copilului i-a determinat pe părinți să caute o școală unde să capete cunoștințe noi, să studieze muzica în mod ordonat sub îndrumarea unor profesori dedicați. Așa se face că, atunci când se afla în clasa a IV-a a Liceului din Dumbrăveni, părinții l-au mutat la Liceul romano-catolic cu limba de predare maghiară din Odorhei (1909-1910). Aici a primit îndrumări de la profesorul Dobo, care l-a învățat scrisul și cititul muzical și i-a dat și lecții pentru două instrumente: vioară și orgă. Iar talentul tânărului elev a fost repede remarcat. Cu ocazia unui eveniment din viața Liceului a fost organizat un concert cu muzică de cameră unde au fost aleși să-și dea concursul tineri elevi ai Liceului. Marțian Negrea a fost unul dintre ei. El va sui pe podium și va cânta împreună cu alți doi elevi. El la vioară. La pian, fiica directorului Liceului său, iar la violoncel un elev de la un alt Liceu din localitate. Tinerii viitori muzicieni au interpretat Trioul în Fa major de Salomon Jadassohn (1831-1902), compozitor de origine suedeză dar integrat – prin activitatea sa didactică și artistică – în spațiul muzical vienez. Aveau, desigur, emoții întrucât publicul era un public…ales: cadrele didactice ale Liceului, notabilitățile orașului și înalți prelați ai bisericii catolice, precum Episcopul Gustav Mailat și preotul-conte Ioan Mikes Koloman, parohul Odorheiului și ”locțiitorul episcopicesc” al Liceului.
PROPUNERILE CONTELUI MAGHIAR
Prezența contelui Mikes Koloman la acest concert nu avea să rămână fără urmări. El și-a oprit privirea asupra violonistului și s-a interesat mai îndeaproape de biografia lui. Unde se născuse, cine erau părinții lui și cum se prezenta el ca elev al unui Liceu de muzică, mai exact ce talente avea. Astfel, Mikes Koloman a aflat că elevul din Vorumloc era fiul unor săteni cu venituri modeste, că tatăl său vitreg – deși era cantorul bisericii din sat – nu avea resursele necesare pentru ca băiatul să meargă la școli înalte. Și a mai aflat ”locțiitorul episcopicesc” al Liceului, că elevul Marțian Negrea era înzestrat cu un potențial muzical complex. Avea o voce frumoasă și, datorită acestui fapt, slujea ”ca ministrant” la biserica romano-catolică. Știa să cânte la vioară dar și la orgă! Concluzia contelui? Marțian Negrea avea un talent muzical înnăscut, avea perspective, și – deci – nu trebuia lăsat să se piardă! Astfel, distinsul conte Mikes Koloman s-a gândit că tânărul putea fi trimis la studii înalte, precum era Academia de Muzică din Budapesta. Dar cu o condiție: ”să-și maghiarizeze numele și să-și schimbe credința”. Cu siguranță va fi avut loc o întâlnire între înaltul personaj al locului, Contele Mikes Koloman și tânărul fiu de țărani din satul Vorumloc, Marțian Negrea. Nu știm cum va fi decurs dialogul dintre elev și conte. Ceea ce știm este faptul că părinții elevului au respins – din start – ”oferta” contelui. La fel și tânărul elev. Fiul de țărani din satul românesc Vorumloc n-a acceptat nici una, nici alta. A respins ambele propuneri și s-a retras de la Liceul din Odorhei. (cf. Sorina Bobeico, Marțian Negrea: 125 de ani de la naștere, România muzical, 26 ianuarie 2018)
TOT RĂUL – SPRE BINE
Dar, cum se spune, tot răul – spre bine. Ceea ce învățase în anii de studii la Liceul din Dumbrăveni și Odorhei i-a facilitat admiterea la Seminarul Teologic și Pedagogic Andreian din Sibiu (1910 – 1914). Aici tânărul Marțian Negrea a avut norocul unei întâlniri benefice pentru cariera sa. Printre dascălii săi s-a aflat și remarcabilul muzician – profesor, compozitor și dirijor – Timotei Popovici, el însuși discipolul unui mare pioner al creației originale muzicale românești: Gavriil Musicescu. Cu Timotei Popovici tânărul Marțian Negrea va studia disciplinele – teorie și solfegiu. Tot la Sibiu a luat, în particular, lecții pentru vioară cu Franz Ziska. Ca student al Seminarului Teologic Andreian Marțian Negrea se afirmă, în primul rând, ca muzician concertist. Cu ocazia unui concert al Reuniunii române, dirijat de Gheorghe Dima, tânărul artist interpretează Concertul pentru vioară și orchestră în re minor de Wieniawaki, acompaniat la pian de viitoarea mare pianistă și prietenă a muzicianului, Ana Voileanu. Cu aceiași dăruire cântă și muzică de cameră – triouri și sonate de Beethoven, recitaluri de lied cu Veturia Ghibu, o mare artistă lirică, prietenă și elevă a marelui muzician român, George Enescu. Pentru Marțian Negrea Sibiul a fost locul unde a găsit climatul propice dezvoltării sale artistice. În cadrul unei emisiuni de Radio, realizată de cunoscutul critic muzical, Jean Victor Pandelescu, muzicianul își amintea cu bucurie de anii tinereții sale petrecute la Sibiu. ”La Sibiu – declara el – am aflat un climat propice dezvoltării mele (….) cântam în formații mici, de cameră” Tot aici, la Sibiu a început să cânte și la orgă. De atunci, din anii petrecuți la Sibiu – avea să precizeze muzicianul – ”datează primele mele încercări de compoziție”. ”Eram – observa el – un autodidact” (ibidem, Veturia Dimoftache, op. cit. p. 22) În anii 1912-1913 – în pofida tinereții sale – Marțian Negrea era profesor de muzică în Sibiu și dirijor al unor formațiuni corale prestigioase precum Corul Seminarului Andreian, Corul Societății ASTRA, Corul Uniunii Meseriașilor Români din Sibiu.
LA IZVOARE
Viitorul compozitor cânta și când se afla în sat – acasă – în Vorumloc, în timpul vacanțelor. Cânta împreună cu țăranii din sat. Dar nu oricum ci într-o formație corală, bine definită. Aici și-a fructificat experiența pe care o acumulase la Sibiu ca membru în formațiuni corale prestigioase și apoi ca dirijor. Și-a ales consătenii, i-a învățat arta cântului, i-a învățat cântece sau a învățat și el cântece de la ei. Și așa, a alcătuit Corul țăranilor din Vorumloc – structură muzicală activă care, prin repertoriul său, i-a permis cunoașterea și promovarea unei varietăți extraordinare de valori ale creației populare. Căci viitorul muzician avea un interes adânc pentru doine, bocete, cântece de lume, cântece de jale, cântece de joc – într-un cuvânt, pentru creația populară. Asupra ei se va apleca cu pasiune, o va descifra, o va conserva în numeroase culegeri de folclor și o va transpune, măiestrit, în creațiile sale componistice. Sibiul, cu viața sa culturală intensă, din care nu lipsea muzica, a fost un teren propice pentru definirea vocației sale de compozitor. Ascultând muzica altora, s-a descoperit pe sine și-a descoperit talentul cu care fusese dăruit. A înțeles că muzica era în fibra sa. Trebuia doar să-i dea glas. S-o transforme în sunete și sunetele să le dăruiască celor mulți. Spre bucuria lor – și a sa. A început să compună. În cei patru ani petrecuți ca elev al Seminarului Andreian (1910 – 1914), Marțian Negrea a scris piese pentru pian, pentru vioară și un cvartet de coarde, lucrări despre care, mai târziu, autorul, oarecum distanțat de primele sale creații, avea să declare – cu modestie – că ”nu aveau nimic de-a face cu compoziția”. (ibidem, Sorina Bobeico, loc. cit.). Dar, studiile la Seminarul Andreian din Sibiu – se apropiau de final. La fel și viața sa în spațiul cultural sibian, unde gustase bucuria colaborării cu mari artiști ai momentului, cu formații corale de mare prestigiu și unde făcuse primii pași în afirmarea vocației sale de compozitor. Războiul bătea la ușă. Iar acest fapt avea să aibă un impact major asupra vieții și creației tânărului Marțian Negrea. Cum au fost anii care au urmat? Cum a rezistat Marțian Negrea – fizic și spiritual – noilor provocări în care-l arunca destinul? Ipostaza sa de ofițer al armatei austro-ungare? Citiți episodul următor al serialului nostru intitulat: MARȚIAN NEGREA – sub vremi. (4) Palmares de front. Citiți!
