”ȚARA” – NU-L VOIA? EI ȘI?
Constatarea absenței celor patru ”grei” din Provincie: Sabin Drăgoi (Timișoara), Achim Stoia (Iași), Constantin Bugeanu și Max Eisikovics (Cluj) va fi fost pentru Matei Socor, viitorul președinte al Uniunii Compozitorilor, precum un ”duș rece”. Iată, ”Țara” nu-l voia! Provincia se distanța de domnia sa, în fond de ”linia” pe care preconiza să o impună creației muzicale românești, breslei muzicienilor români. Dar ”linia” sa era extrasă din documentele de partid, din strategia politică a Partidului Comunist Român privind creația muzicală din România. Erau, cumva, împotriva acestei ”linii”. Își dădeau ei seama în ce se băgau? Ei, toți, participaseră la Conferință, și auziseră și, desigur, înțeleseseră foarte bine care avea să fie de acum încolo ”linia” activității muzicienilor români. Absența lor de la alegerea președintelui și a celorlalte ”organe” de conducere a Uniunii, Biroul și Comitetul, era o dovadă că ei nu erau de acord cu această ”linie”? Această constatare, deloc confortabilă, întrucât ea venea imediat după încheierea Conferinței, la numai șase zile, căci lucrările Conferinței se încheiaseră în ziua de 22 octombrie, îl va fi determinat pe Matei Socor să privească mai atent la grupul celor prezenți. Cu excepția lui Ștefan Andreesy, care era din Brașov, majoritatea lor erau din București: Mihail Andricu, Harry Brauner, Ioan D. Chirescu, Diamandi Gheciu, Ionescu Emanoil, Hilda Jerea, Jodal Gavril, Leon Klepper, Alfred Mendelshonn, Sergiu Natra, Vasile Popovici, Anatol Vieru, Mauriciu Vescan. În grupul bucureștenilor se integraseră și Tudor Ciortea, Marțian Negrea și Zeno Vancea care aveau acum funcții în diferite instituții uniuversitare și administrative din București. Deci, cumva, erau și ei…..bucureșteni! Iată, aceștia aveau să fie oamenii săi – oamenii președintelui! Să înțeleagă, deci că el avea să fie președintele ales de către un grup restrâns al breslei? Doar al celor care erau din București? Ahhhh!
ÎL VOIA PARTIDUL! PUNCT.
Dar el se dorise a fi un președinte al muzicienilor din întreaga țară! Al ”ȚĂRII!” Nu degeaba Conferința fusese gândită ca fiind o Conferință ”pe Țară” a compozitorilor și muzicologilor din România! Dar aceste constatări, amare e drept, nu aveau cum să schimbe mersul lucrurilor. Pe EL îl voiau ”tovarășii de la partid”! Căci, Matei Socor se baza pe încrederea ”tovarășilor de la partid”, și el nu făcea altceva decât să aplice ”linia” partidului. Iar ”linia” partidului, eheee, ”linia” partidului era una singură! Iar el era ”soldatul credincios” trimis să o aplice întocmai! În acest punct viitorul președinte își va fi recăpătat încrederea în sine (în caz că ea ar fi fost cumva clintită de semnalele care veneau din Provincie prin lipsa absenței celor patru ”grei”). El va fi privit mai îndeaproape la cei prezenți și-și va fi spus liniștit: EI ȘI? Pagubă-n ciuperci! PARTIDUL MĂ VREA! Și întâlnirea și-a urmat ordinea de zi: alegerea ”organelor” de conducere, alegerea Președintelui.
PE CINE ALEGEAU?
Dacă Matei Socor va fi fost liniștit în privința îndeplinirii ”ordinei” de zi a întâlnirii, nici pentru ceilalți participanți nu existau motive de îngrijorare. Nici ei nu aveau dubii! Ei aveau răspunsuri pentru întrebările posibile. Pe ei nu-i tulbura întrebarea: pe cine alegeau ei pentru postul de președinte al Uniunii Compozitorilor? Pe Matei Socor – politrucul? Sau pe Matei Socor – muzicianul? Cei aflați în sală, cunoșteau bine palmaresul artistic al lui Matei Socor. După opinia unora era un palmares artistic modest, întrerupt poate prea devreme deoarece Matei Socor părăsise de timpuriu uneltele compozitorului, vocația sa artistică, pentru a se implica în acțiuni politice inițiate de Partidul Comunist Român, descoperindu-și astfel o altă vocație, aceea de militant revoluționar. Această activitate o continuase și după 23 August 1944, îndeosebi după anul 1945, când în urma instalării la putere a guvernului majoritar comunist, condus de Dr. Petru Groza, domnia sa fusese propulsat în înalte funcții de conducere în cadrul Comitetului de Radiodifuziune. Deși se afla într-o instituție cu o activitate preponderent muzicală, la Radio, Matei Socor a fost acolo nu muzicianul – ci politrucul.
LA RADIO – A FOST POLITRUCUL
La Radio Matei Socor a fost nu muzicianul ci…politrucul! El era acel ”soldat credincios” – cum se considera și cum îi plăcea adesea să spună – trimis să aplice ”linia partidului”. Și o aplicase, desfășurând un nemilos program de ”epurare” prin intermediul căreia înlăturase din posturile de conducere dar și din eșaloanele tehnice și redacționale pe toți aceia care acum nu mai conveneau regimului comunist, pe toți aceia cărora li se puneau pe frunte diverse etichete fabricate în birourile secrete ale culturnicilor și politrucilor staliniști instalați în funcțiile înalte de la partid și guvern. Cei care lucraseră în Radio în anii regimului antonescian, sau chiar înaintea instalării lui Ion Antonescu la putere, trebuiau înlăturați fără milă, indiferent de funcțiile pe care le ocupaseră sau departamentele în care activaseră – tehnice sau redacționale. Ei erau taxați ca fiind ”colaboraționiști”, ”politicianiști” ”nepotiști” și alți ”iști” etc., etc., Din această ipostază, a politrucului, Matei Socor – care ocupase, la început, funcția de Director Adjunct al Direcției de Programe, apoi aceea de Președinte al Radiodifuziunii Române – modificase programele muzicale și informative ale Radioului. Astfel, Radiodifuziunea română a ajuns foarte repede un mijloc de propagandă a strategiei politice a Partidului Comunist Român, a proletcultismului și prosovietismului.
ȘI POLITRUC A RĂMAS
În aceeași ipostază, de politruc, avea să fie Matei Socor și la Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România. Deși era o instituție consacrată creației muzicale românești, Matei Socor avea să fie și aici, tot politrucul, tot ”soldatul credincios” pentru aplicarea ”liniei partidului”. El dovedise cu prisosință această să-i spunem ”calificare” în campania de pregătire a Conferinței și în timpul desfășurării ei. Prin urmare, întrebarea privind pe Matei Socor muzicianul era, acum în 1949, aproape fără sens, ea fiind potrivită doar pentru cine vroia să scotocească prin biografia sa. Căci Matei Socor – muzicianul – nu mai era de mult ceea ce ar fi putut să fie. Sau ceea ce va fi visat să fie – în tinerețe. Acum, în 1949, datorită traseului său politic ce începuse încă în 1934, când aderase la Partidul Comunist Român, fiind primit în rândurile acestuia, cu sprijinul nemijlocit al Anei Pauker care-i făcuse recomandarea de intrare în partid, Matei Socor era – politrucul. Prin urmare, nici această întrebare nu-și avea rostul.
FĂRĂ INDISCREȚII
Cei prezenți nu aveau niciun fel de curiozitate pentru biografia viitorului președinte. Pentru trecutul său. Așa încât, ședința consacrată noului staff al Uniunii și-a urmat cursul. Rapid, fără acolade, fără întrebări și răspunsuri, fără ca vreunul dintre candidații pentru postul de membru în Biroul Uniunii sau în Comitetul Uniunii să-și prezinte, cumva, biografia. Necum viitorul președinte. Procesul verbal – întocmit de experimentatul aparatnik anonim – notează sec: Harry Brauner ia cuvântul și își manifestă ”mulțumirea de felul cum au decurs lucrările Conferinței pe țară a Compozitorilor”. (ANIC, Fondul Uniunii Compozitorilor, Dosarul, 408/1949, pp. 21 – 22). Însă, grăbit, autorul Procesului-verbal, nu menționează nimic din opiniile lui Harry Brauner. Cu siguranță, ele vor fi fost menționate în raportul întocmit de vreunul dintre ”băieții cu ochi albaștri” care – negreșit – se vor fi aflat prin preajmă. Din nefericire, aceste opinii post-festum – deși pozitive – nu au fost puse în balanță de către cei care, mai târziu, în 1951, aveau să decidă trimiterea lui Harry Brauner după gratii, implicat în acea oroare comunistă instrumentată de către trimișii Moscovei, care s-a n umit ”cazul Pătrășcanu”. ”Scrofulos la datorie”, autorul Procesului verbal reține doar faptul că Harry Brauner face propuneri privind noul președinte al Uniunii. Cine era cel asupra căruia își oprise gândul Harry Brauner? Și ce impact a avut propunerea sa? Citiți următorul episod al mini serialului nostru intitulat: MATEI SOCOR – politrucul ales. (5) Contracandidatul! Citiți!
