Într-un interviu acordat Revistei Flacăra citat de Sînziana Ionescu (vezi: Sînziana Ionescu, Imaginile pe care mulți le-ar vrea șterse din istorie. Ovații în august 1944 la intrarea Armatei Roșii, https://adevarul.ro./locale/constanta/., 18 februarie 2017) seniorul Corneliu Coposu își amintea despre prima sa întâlnire cu soldații ruși. Era ziua de 29 august 1944 și tânărul – pe atunci – Corneliu Coposu, fusese trimis să facă ”oficiile de gazdă” ale Guvernului României la intrarea soldaților Armatei Roșii în București.
GENERALUL N-A VRUT
Distinsul politician de mai târziu – care, ulterior, a cunoscut ororile închisorilor comuniste – era atunci Secretar general al Consiliului de Miniștri al primului Cabinet instalat la guvernarea României de către Regele Mihai I după înlăturarea lui Ion Antonescu, Guvernul condus de Generalul Constantin Sănătescu. Prin urmare, prezența sa la un asemenea eveniment avea o justificare. Era un oficial – dar – nota bene – nu un oficial de rang înalt. Era o chichiță de protocol? Desigur! Dar în esență, era dovada că Guvernul Sănătescu nu acorda acestui moment – intrarea soldaților Armatei Roșii în București – o importanță deosebită. Dimpotrivă. Căci – Generalul Constantin Sănătescu (și nu numai el) nu avea apetit pentru festivități, pentru momente triumfaliste. În plus, nu dorea să facă o reverență Moscovei. Dar, se pare că nu numai el! Mai erau și alți oficiali români care nu doreau ”să iasă în față”, să facă temenele Moscovei. Iată ce ne spune seniorul politicii românești postdecembriste, Corneliu Coposu.
ALȚII S-AU TEMUT
”Rușii au sosit în București pe 28 august (29 august 1944 – n. ns.) – declara Corneliu Coposu în interviul său citat de jurnalista Sînziana Ionescu. ”Eu am avut ”onoarea” să-i primesc pentru că n-a vrut nimeni altcineva! S-au temut”. (subl. ns.) (Cf. Sînziana Ionescu, loc. cit.) Ce situație bizară – veți spune! De-a-dreptul incredibilă! De ”cine” – și ”de ce” – se temeau oficialii români? Căci rușii – care acum erau aliații României – veneau cu gânduri pașnice, nu-i așa? Erau – din 23 august 1944, așa cum declarase Regele Mihai în Proclamația sa către țară – aliații României! În acea Proclamație, Regele chiar îi îndemnase pe români să primească cu prietenie, cu încredere soldații celor trei state, URSS, SUA și Marea Britanie în alianța cărora România intrase. ”Primiți pe soldații acestor armate cu încredere” își îndemnase Regele Mihai supușii săi în noaptea aceea care avea să aducă schimbări fundamentale în istoria României, în viața și destinul românilor. Și totuși! Oficialii momentului, cei care trebuiau să primească ”cu prietenie și încredere”, soldații Armatei Roșii, doar ai Armatei Roșii căci pe teritoriul României nu se aflau și soldați ai celorlalți doi aliați – SUA și Marea Britanie, n-au dat curs îndemnului Regelui. ”S-au temut!” – spune Corneliu Coposu. Sau – poate – n-au vrut? – ne întrebăm noi peste ani! Mister! Următoarea precizare a lui Corneliu Coposu ne aruncă și mai mult în…ceață! ”Trebuia să-i primească Primarul provizoriu al Capitalei, Dombrowschi. El însă a spus: ”Eu nu mă duc să pună ăștia mâna pe mine”. (subl. ns.) Cine erau ”ăștia”? Rușii? Soldații ruși? Armata Roșie? Și de ce să ”pună ei mâna” pe el?
DOMBROWSCHI – A REFUZAT!
Cu atât mai misterioasă pare această decizie cu cât Victor Dombrowschi – polonez de origine și rezident de mulți ani în România – era agreat de cercurile politice românești. Ale Palatului Regal dar și ale Administrației de stat. El ocupase funcția de Primar General al Capitalei în ultimii doi ani ai dictaturii Regelui Carol al II-lea: septembrie 1938 – septembrie 1940. Și – surprinzător – a rămas în grațiile elitelor politice românești, inclusiv ale Casei Regale a României și după răsturnările politice de la 23 august 1944. Astfel, generalul Victor Dombrowschi, a fost numit – provizoriu – în funcția de Primar General al Capitalei, în august 1944, adică imediat după ce regimul dictaturii antonesciene fusese înlăturat. Era, deci, agreat de cercurile Palatului dar și ale Cabinetului nou instalat, condus de Generalul Constantin Sănătescu. Și totuși, Primarul General al Capitalei, Generalul Victor Dombrowschi, – n-a dorit să facă ”oficiile de gazdă”. N-a dorit să fie – conform funcției sale – oficialul care ieșea ”cu pâine și sare” în întâmpinarea soldaților Armatei Roșii. S-a temut! Poate doar pentru că era polonez? Iar polonezii nu-i iubiseră niciodată pe ruși. Nici rușii pe ei! Generalul Victor Dombrowschi n-a explicat niciodată. Iar motivul deciziei sale de a nu face ”oficiile de gazdă” la sosirea soldaților Armatei Roșii în București a rămas un secret.
A TRIMIS-O PE FIICA SA – NINA
A trimis-o însă, pe fiica sa, Nina. Pentru că Nina știa rusește! Atât. Ea a fost trimisă acolo ca translator, nu ca reprezentant al Primăriei. Și astfel, în locul unui înalt oficial al orașului, a fost trimis un oficial al Guvernului: Corneliu Coposu. ”Eram secretar general al Consiliului de Miniștri – povestește Corneliu Coposu – și m-am dus eu, împreună cu fiica lui Dombrowschi, Nina, care știa rusește”. (subl. ns.) Dar, din capul locului s-a convenit că ”primirea” soldaților ruși trebuia să fie cât mai modestă cu putință. Nicio extravaganță nu și-au permis cei doi…. trimiși! Și aceasta a pornit chiar de la automobilul cu care s-au dus la bariera orașului – la cea de la Colentina. Cu fină ironie seniorul Coposu explică această decizie: ”Cunoscând deja, apetitul rușilor pentru mașini frumoase, ne-am dus cu o mașină mai prăpădită și i-am așteptat acolo, la marginea Colentinei” (Cf. Sînziana Ionescu, loc. cit. ) Cât a durat așteptarea? Seniorul Corneliu Coposu nu ne spune! Ne spune însă care au fost impresiile și – de la un punct încolo – dezamăgirile sale! Despre toate acestea citiți pe larg episodul următor din mini serialul intitulat: RUȘII LA BUCUREȘTI. August – 1944. Corneliu Coposu la barieră (2) Citiți!
