O IMAGINE CÂT O MIE DE CUVINTE
Priviți această fotografie. Soldați ruși în uniforme de front, decolorate, ponosite și prăfuite, sub lumina orbitoare a unei zile de august. Cu excepția unuia singur – ce pare încântat că este fotografiat – ceilalți sunt absenți, indiferenți la ceea ce este în jurul lor. Nimic triumfalist. EI TREC. Trec – pur și simplu – pe un bulevard dintr-un oraș din România. Și acel oraș se numește București și este Capitala acestei țări. Par preocupați de drum – nu de ce se află în jurul lor! De clădiri, de oamenii de pe stradă, de cei care – uimiți, tăcuți – le fac cu mâna sau privesc doar, surprinși și cotropiți de spaimă.
SUNTEM ÎN TRECERE
Dar ei, soldații – nu par uimiți! Și nici interesați! Au mai trecut și prin alte orașe! Inclusiv orașe ale României! Acum -sunt într-o ipostază pașnică – de pasageri- nu de soldați, nu de luptători! Priviți soldatul din prim plan care se uită spre noi – cei care privim azi această poză. El pare încântat de ipostaza în care se află. Iată, a ajuns undeva în Europa, în România, într-un oraș mare, București, un oraș cu bulevarde largi, vile și palate boierești înecate în verdeață! A ajuns departe de stepa lui aspră, cu ierburi uscate, departe de izba lui săracă, departe de nevastă și copii. Zâmbește larg. Ne privește direct și sfidător. Ca și cum ne-ar spune: ”he, he, he, he…..am ajuns până aici și vom merge mai departe. Nu ne oprim! Suntem în trecere! Mergem mai departe căci Europa va fi – este deja – a noastră, a Rusiei! A Rusiei Sovietice!
SUB OBROC – PESTE O JUMĂTATE DE SECOL
Această poză a fost făcută în 29 august 1944 pe una din străzile Bucureștiului când coloanele de soldați ruși intrau în București și – conform Directivei STAVKA – traversau orașul, în drum spre Giurgiu, spre Dunăre și, de acolo mai departe, spre alte orizonturi geografice, în direcția Vest – Vestul Europei – spre ținta care avea să fie punctul final al celui de al doilea război mondial: Germania, Berlinul. Ea nu poartă nicio semnătură. Este – ca să spunem așa – anonimă! Dar, nota bene: ea a ieșit din anonimat abia după căderea comunismului în România când a devenit accesibilă publicului larg după ridicarea cenzurii comuniste și grație facilităților oferite de spațiul virtual. Nu este o poză unicat. Ci una dintre numeroasele poze care au fost făcute atunci, în august 1944. Dar – prin adevărul ei – este o poză de colecție. Ea – și multe altele ca ea – a stat sub obroc într-o fototecă secretă peste o jumătate de secol. De ce? Pentru că ea releva un adevăr! Un adevăr contrar imaginii pe care liderii politici staliniști aflați la guvernarea României au impus-o în spațiul public românesc, au transferat-o apoi în documente de partid, în discursuri politice, în articole, în studii și cărți de istorie: intrarea triumfală în București a soldaților Armatei Roșii. Primirea lor cu urale și flori de către mulțimi entuziaste. Ori, această poză ne spune cu totul altceva! Privind-o înțelegem de ce a fost ținută sub obroc peste o jumătate de secol! În portofoliul virtual cu fotografii de la intrarea Armatei Roșii în București – există multe, multe asemenea poze care documentează felul cum soldații ruși au intrat în București la finele lui august 1944. Cum am spus, deja: nimic triumfalist! Nimic de paradă!
NEATINȘI DE MORBUL PROSOVIETISMULUI
Această concluzie o găsim nu numai în poze ci și în texte. Ea ne este confirmată de unii dintre cei care au văzut ATUNCI – pe ”viu” cum se spune – intrarea soldaților ruși în București. Au văzut și au scris. Ori au povestit. Cu o sinceritate dureroasă. O sinceritate care – AZI – ne dă fiori, ne bucură și ne face să înțelegem că, iată, în acele zile tulburătoare, care erau preludiul răsturnărilor fundamentale care aveau să vină, în România existau spirite lucide, neatinse de morbul proletcultismului și pro sovietismului! Câțiva dintre aceștia vor fi protagoniștii episoadelor care urmează din mini serialul nostru intitulat: RUȘII LA BUCUREȘTI – august 1944, Corneliu Coposu, Mihail Sebastian, Irina Procopiu.
CORNELIU COPOSU LA BARIERĂ
În 29 august 1944, Corneliu Coposu se afla la bariera Colentina – una dintre porțile de intrare în București. Ca secretar general al Consiliului de Miniștri fusese trimis să facă ”oficiile de gazdă” ale Guvernului României (Guvernul condus de Generalul Constantin Sănătescu) la sosirea soldaților Armatei Roșii în Capitala țării. Privindu-i, seniorul politicii românești postdecembriste a fost dezamăgit și – după cum avea să declare mai târziu într-un interviu acordat presei post decembriste – a exclamat uimit: ”Ăștia au învins Wehrmachtul?”
MIHAIL SEBASTIAN LA FEREASTRĂ
Dar n-a fost singurul bucureștean care în ziua aceea și-a pus întrebări și a formulat concluzii amare. Întrebări și concluzii insolite a formulat și Mihail Sebastian – un alt reprezentant al elitelor intelectuale românești. Stând la fereastra locuinței sale din Bulevardul Carol și privind cum soldații ruși treceau în coloană – pe tancuri prăfuite și camioane învechite – scriitorul a fost șocat. Atât de starea ”motorizatelor” în care aceștia erau îmbarcați cât și de aspectul, de uniformele lor ponosite. Scriitorul avea să consemneze în Jurnalul său, cu uimire și luciditate: ”Oamenii ăștia, prăfuiți, obosiți, destul de prost îmbrăcați, cuceresc lumea. Ils ne payent pa d”apparence – dar, cuceresc lumea!
Despre cum au văzut acești reprezentanți ai elitelor românești din acei ani – trecerea soldaților Armatei Roșii prin București, în august 1944, citiți pe larg în episoadele care urmează din mini serialul nostru intitulat: RUȘII LA BUCUREȘTI – august – 1944. Deocamdată – primul episod despre impresiile și opiniile lui Corneliu Coposu. Citiți!
