UN DOCUMENT TULBURĂTOR
Trei săptămâni mai târziu, în 14 iulie 1946, George Enescu încheia încă un Testament. El se intitula: Ultime dorințe. Este un document tulburător, întrucât marele muzician român – plecat din România, de lângă ”fusta mamei”, cum se spune, de la o vârstă fragedă – voia să se întoarcă acasă, să-și doarmă somnul de veci în pământul străbunilor săi. Nu avem niciun fel de amănunte despre împrejurările în care a fost încheiat acest document. Cine va fi fost prin preajmă sau, în ce cadru și când, la ce oră din zi va fi fost el întocmit? Dacă el va fi fost elaborat de marele muzician român, în deplină solitudine, undeva, într-un colț intim rezervat pentru sine în Conacul de la Tescani de soția sa, princesse aimee? Sau, undeva, în salonul de oaspeți într-o atmosferă cordială? George Enescu nu va face niciodată declarații despre Testamentul de la Tescani din 14 iulie 1946. Nici măcar în cadrul convorbirilor sale cu Bernard Gavoty, unde a acordat o atenție deosebită unor aspecte legate de biografia sa. Prințesa Maria Cantacuzino-Enescu, de asemenea. În Memoriile sale, distinsa doamnă nu va menționa nimic despre Testamentele de la Tescani întocmite de George Enescu în vara anului 1946. Nici despre primul, cel din 27 iunie, și nici despre al doilea, cel din 14 iulie. Dacă ar fi existat asemenea explicații n-ar mai fi fost posibile afirmațiile ulterioare lansate în spațiul public de către Romeo Drăghici, mandatarul marelui muzician în România.
ULTIME DORINȚE
Dacă primul Testament, cel încheiat în ziua de 27 iunie, stabilea statutul bunurilor sale – moșia, viorile, partiturile, casele – Testamentul încheiat în 14 iulie stabilea statutul său post-mortem și anume, dorința sa de a se întoarce acasă pentru a-și dormi somnul de veci în pământul Țării sale. Prin prevederile sale, acest Testament avea un mesaj tandru și dureros: marele muzician român, care plecase din România la o vârstă fragedă și colindase lumea ”cu vioara la subsuoară”- dorea să se întoarcă TOT ACOLO de unde plecase: în locurile natale. În pământul străbunilor săi, în Țara pe care o purtase, întotdeauna, în inima sa și ale cărei frumuseți le cântase în muzica sa. Acest Testament avea un profund conținut emoțional. Dar ce paradox! El a stârnit nu numai sentimente duioase! El a stârnit controverse și a nutrit strategii politice elaborate în cabinetele liderilor comuniști români și ale Serviciilor secrete românești.
Să citim textul Testamentului enescian din 14 iulie 1946, păstrat în forma lui olografă în Colecția Manuscrise a Bibliotecii Academiei Române.
”ULTIME DORINȚE,
Subsemnatul George Enescu, din București, strada general Manu, 16, îmi exprim dorința ca să fiu înmormântat la Tescani, județul Bacău, alături de soția mea. George Enescu”. (Biblioteca Academiei Române, Colecția Manuscrise, Arhiva Muzicienilor, George Enescu II, ACTE, 14-15).
Documentul – scris pe o foaie de hârtie simplă, A4 – a fost pus într-un plic pe care marele muzician a consemnat încă o dorință a sa: cum să se desfășoare ceremonialul înmormântării. Citiți:
”Doresc ca ceremonialul înmormântărei (sic!) mele să fie cât mai simplu; în schimb să se dea cât mai multe pomeni și daruri. George Enescu, Tescani, în 14 iulie 1946”. (ibidem. Biblioteca Academiei Române, loc.cit.)
O ÎNTREBARE
Așa cum am arătat mai sus, George Enescu n-a făcut niciun fel de declarații despre motivele pe care le-a avut atunci când a încheiat cele două Testamente de la Tescani din vara anului 1946. Nici despre primul – prin care încredința Academiei Române și altor instituții muzicale din România și din Franța, întreaga sa avere – mobilă și imobilă – nici despre al doilea! Cum am spus, nici soția sa, prințesa Maria Cantacuzino-Enescu – n-a acordat atenție acestui moment decisiv în viața sa și a Maestrului. Era singura care ar fi putut s-o facă întrucât Testamentul lui George Enescu privind ultimele sale dorințe a fost întocmit la Conacul de la Tescani, reședința sa. În plus, distinsa doamnă s-a aflat în preajma marelui muzician român în timpul vizitei sale la locurile natale din vara anului 1946, inclusiv în zilele popasului de la Tescani unde au fost încheiate cele două documente. Cu siguranță, distinsa doamnă nu va fi fot străină de conținutul celor două documente: Testamentul din 27 iunie, și Testamentul din 14 iulie! Dar, ca și Maestrul, și distinsa doamnă a ales să tacă! De ce? Iată o întrebare fără răspuns! Nu astfel a procedat Romeo Drăghici, cel care a devenit ulterior mandatarul marelui muzician în România. Citiți următorul episod din mini serialul nostru intitulat: TESTAMENTELE LUI GEORGE ENESCU (3). Adevăr? Sau minciună? Citiți!
