Cu siguranță, Viorel Cosma, tânărul muzicolog format la școala lui Mihail Jora, fusese șocat de tot ceea ce susținuse Matei Socor în Raportul său la Conferința Compozitorilor români din octombrie 1949, și mai apoi, în cadrul Plenarei Uniunii din 22 septembrie 1951. El înțelesese ”linia” lansată de Matei Socor. Și totuși, o lună mai târziu, în 12 octombrie 1951, el înainta Secției de Critică și Muzicologie din cadrul Uniunii Compozitorilor condusă de compozitorul Zeno Vancea, proiectul unei lucrări care nu se înscria pe această…”linie”. Prin lucrarea al cărei proiect îl avansa, tânărul muzicolog se întorcea cu fața spre trecut, trecutul dulce-amar al istoriei muzicii românești și întorcea spatele prezentului. Un prezent infestat de politică și ideologie, de principiile realismului socialist, de curentele proletcultismului și pro sovietismului. Citind acest proiect diriguitorii săi, compozitorul Zeno Vancea, sau poate chiar distinsul ”prezident” Matei Socor, se vor fi întrebat: ce era oare cu acest tânăr? Nu auzise, sau nu citise Rapoartele oficiale, documentele programatice ale Uniunii? Ignorase referatele și dezbaterile care avuseseră loc în cadrul secției sale, Secția de Critică și Muzicologie? Cum de venea el cu un asemenea proiect? Ce dorea să facă tânărul muzicolog? Și, ca să afle răspunsul, vor fi citit – bob cu bob – textul proiectului pe care Viorel Cosma îl prezentase șefului său, compozitorul Zeno Vancea! O vom face și noi – în rândurile ce urmează. Să citim:
UN TÂNĂR SURD LA DOGME
Prin acest proiect Viorel Cosma făcea dovada că nu se lăsase purtat ”de val”, că se ținuse departe de ”cerințele” impuse de diriguitorii Uniunii Compozitorilor și că nu părea tentat să se abată de la metodele și principiile împărtășite de profesorii săi și însușite de el cu pasiune și încredere. Deși tânăr – avea 28 de ani – deși la început de drum, el nu părea tentat ca, pentru a-și asigura succesul, pentru a culege aplauze și laude, să facă un ”pact cu diavolul”. Dimpotrivă. Lucrarea sa – așa cum o preconiza – sfida ”noile orientări” impuse de Matei Socor și acoliții săi, sfida canoanele realismului socialist, lupta împotriva…. cosmopolitismului, formalismului, atonalismului și a altor ”isme” condamnate ”cu mânie proletară” de președintele Uniunii Compozitorilor, Matei Socor. Lucrarea sa pătrundea în istoria muzicii românești, fiind supuse cercetării sale peste șase secole de istorie: 1300 – 1918. Astfel, Viorel Cosma intra adânc în trecut, sfidând prezentul sufocat de proletcultism, pro sovietism și alte…”isme”!
IATĂ PROIECTUL – BOB CU BOB
Să citim documentul din Dosarul de arhivă 446/1949, p. 91, din Fondul Uniunii Compozitorilor, aflat în custodia ANIC. Este planul unei lucrări de istorie a muzicii românești pe o perioadă foarte întinsă: peste șase secole! O lucrare în care autorul își propunea să aducă la lumina zilei documente revelatoare asupra unor evenimente muzicale petrecute pe mari spații cronologice: 1300 – 1918. Ea se intitula simplu: Documente din istoria muzicii românești.
În Capitolul I tânărul autor își propunea să explice cititorului scopul demersului său: și anume studiul științific al istoriei muzicei (sic!) românești. Pentru vârsta sa, acest titlu era extrem de ambițios, solicitând autorului capacitate de sinteză și îndrăzneală în formularea unor opinii sau concluzii proprii. Era partea de sinteză a lucrării și, aici, se putea ”citi” potențialul tânărului Viorel Cosma – viitorul muzicolog cu o activitate prodigioasă și o operă științifică remarcabilă, inegalabilă prin amploarea și diversitatea ei tematică.
Capitolul II era rezervat documentelor. Ele aveau să fie culese dintr-un spațiu cronologic foarte întins: peste șase secole de istorie a muzicii românești. Dacă pentru perioada 1300 – 1800 autorul nu indica genul sau data documentelor, pentru anii 1821– 1845, 1845–1850 și 1850–1918, el făcea aceste precizări, lăsându-ne să înțelegem că, atunci când avansa proiectul său, avea, deja, ”în buzunar” materialul component al acestor secțiuni cronologice. Urmărind datele consemnate în proiectul său descifrăm concepția sa privind alcătuirea volumului. Astfel, pentru perioada 1821–1845, Viorel Cosma avea în vedere cântecele din vremea lui Tudor Vladimirescu – ”revoluționare și pre–revoluționare”. Pentru perioada următoare,1845-1850, autorul își propunea să aducă la ”lumina zilei” cântece patriotice dar și cântece de lume. Acest segment, al ”cântecelor de lume”, contura concepția autorului. În fond, atitudinea sa. Dacă s-ar fi integrat ”noilor orientări”, dacă s-ar fi lăsat dus de ”valul” proletcultismului dominant în epocă, Viorel Cosma ar fi introdus în volumul său numai ”cântecele patriotice”. Dar el a acordat – în egală măsură – atenție și ”cântecelor de lume”, oferind astfel o imagine completă și complexă a zestrei muzicale existente în epocă. În același Capitol II, Viorel Cosma se apleca asupra începuturilor învățământului muzical românesc. El își propunea să aducă documente și acte din ”viața” Conservatoarelor din Cluj, București și Iași.
Capitolul III este, și el, deosebit de seducător și îndrăzneț. Aproape sfidător la adresa politicii promovate în epocă de liderii comuniști români: eludarea, până la ștergerea lor din istorie, a tradițiilor religioase. Iată cum era conceput acest Capitol III: ”Primele tipărituri muzicale”: a) în notație psaltică (muzică religioasă și populară); b) în notație modernă (muzică populară și muzică profesională).
În acest Capitol III aveau să fie introduse și documente care să ateste începutul muzicologiei românești precum: articole de critică muzicală din Ardeal, Moldova, Muntenia, Oltenia. Astfel, cititorii aveau să cunoască primii critici muzicali din spațiul muzical românesc, opiniile și controversele ce se lansau în epocă.
Capitolul IV este deosebit de interesant, întrucât el ne introduce în orizontul gândirii compozitorilor români, al opiniilor lor față de problemele creației muzicale, în orizontul intim al muzicienilor români: dialogul purtat prin scrisori. Acest capitol este intitulat simplu: Autografe, și își propune să ne prezinte scrisori ale marilor noștri compozitori ”prin care – notează tânărul autor – se poate vedea lupta lor pentru muzica realistă”. De asemenea ,”scrisori de la compozitori străini adresate compozitorilor și criticilor muzicali români” privind ”situația muzicei (sic!) noastre”. Într-o perioadă când relațiile cu ”străinii” erau puse la zid, când în Raportul lui Matei Socor susținut la Conferința Compozitorilor din octombrie 1949 – dar și în alte discursuri, studii și articole, semnate de domnia sa, și nu numai – cosmopolitismul era considerat ca un curent decadent, burghez, împotriva căruia trebuia dusă o ”luptă intransigentă”, bla., bla., bla., publicarea unor asemenea documente, era o îndrăzneală plină de riscuri. Iar Viorel Cosma, se pare că era decis să-și asume asemenea riscuri. A făcut-o atunci. Dar și mai târziu, de-a-lungul întregii sale activități științifice. În capitolul Autografe, autorul își propunea să introducă și documente care să releve controversele, dezbaterile care avuseseră loc în societatea românească, adică discursuri, referate ”ale marilor compozitori români privind lupta acestora pentru o muzică nouă”.
Cu Capitolul V, tânărul muzicolog își propunea să ne introducă în chiar laboratorul creației muzicale românești, el fiind rezervat Manuscriselor muzicale. Ce fel de ”manuscrise” avea în vedere autorul să introducă în acest capitol? El indica de la început, categoria acestor documente: lucrări cu conținut revoluționar, patriotic, social, etc., Și aici avem o dovadă că Viorel Cosma nu se lăsase dus de ”val”. Dacă ar fi fost așa el s-ar fi oprit doar la selectarea lucrărilor cu conținut ”revoluționar”, sau ”patriotic”. El, însă, nu sărăcește zestrea creației muzicale românești și selectează pentru volumul său și lucrările cu conținut social.
Să urmărim mai departe conținutul schițat pentru Capitolul V. În acest capitol Viorel Cosma își propunea să îmbogățească cunoașterea istoriei creației românești, lansând, prin volumul său, ”lucrări inedite” ”de mare importanță” – preciza domnia sa. Între acestea el avea în vedere primele lucrări componistice românești precum ”Opera de acum 100 de ani de la Craiova” (cum nota el în textul documentului prezentat), ”Prima simfonie” (1869), ”Primul poem simfonic”, etc., Astfel, în anii tulburi ai începutului comunizării României, când, datorită diriguitorilor comuniști, toată suflarea creatorilor români din domeniul creației muzicale (și nu numai) era silită să-și însușească, principii, experiențe și modele străine spiritului și tradiției românești, preluate de la ”Răsărit”, Viorel Cosma aducea în spațiul public românesc, valorile tradiției, forța creatoare a elitelor intelectuale românești, într-un domeniu bine definit: creația muzicală! Era aceasta o sfidare directă, pe față, a ceea ce diriguitorii Uniunii Compozitorilor voiau să impună, cu orice chip, creației muzicale românești din acei ani.
Capitolul VI, intitulat simplu: Afișe, ne introduce în tumultul vieții artistice românești, în realitatea pasionantă, vie, a Rampei, a celor ce intrau sub lumina reflectoarelor slujind scena cu dăruire – uneori – până în ultima clipă a vieții lor. În acest Capitol VI, Viorel Cosma își propunea să aducă în atenția publicului ”primele trupe străine” care au susținut spectacole pe scenele din Ardeal, Moldova, Muntenia, Oltenia, etc., Și aici, acordând atenție trupelor artistice străine care au animat (și inspirat) viața artistică românească la începuturile ei, Viorel Cosma ignora ”orientările noi” lansate de staff-ul Uniunii Compozitorilor. Într-o vreme când Apusul era dezavuat Viorel Cosma își îndrepta atenția asupra trupelor străine, care, evident veneau taman din acel ”Apus”!
Interesat de tradiție, întors cu fața spre trecut, Viorel Cosma își propunea să releve în lucrarea sa formarea și afirmarea primelor trupe românești. Nu erau uitate nici ”primele reprezentații” ale teatrelor lirice alcătuite cu predilecție – cum preciza el – din ”elevii conservatoarelor” și care erau adevărate pepiniere de formare și lansare a unor artiști lirici ce vor duce faima României în Europa – și nu numai. Și fiind cu fața spre Europa, spre ”Apus” și nu spre ”Răsărit” – Viorel Cosma își propunea să aducă în lucrarea sa documente privind și ”primele concerte simfonice” din România. Înțelegând că România nu se afla la ”marginea lumii” ci în centrul magnific european, tânărul autor își propunea să releve chiar acest aspect, oprindu-se asupra marilor personalități muzicale care au vizitat și au concertat în România, au cunoscut, în mod direct, publicul meloman românesc, au dat valoare – prin prezența lor – spațiului istoric și spiritual în care se afla amplasată România. Viorel Cosma își propunea să rescrie dimensiunea unor evenimente muzicale determinate de prezența la București (și nu numai) a unor mari artiști precum: ”Liszt, Wolff, Mascagni” și alții. (ANIC, Fondul Uniunea Compozitorilor, Dosar 446/1949, p. 91).
Cum va fi fost primit proiectul tânărului muzicolog de staff-ul Secției de Critică și Muzicologie? Și, mai ales, de către șeful acesteia, compozitorul Zeno Vancea? Citiți episodul următor din mini serialul nostru, intitulat: VIOREL COSMA ȘI PROLETCULTISMUL. 1951 (6) Balonul de încercare! Citiți!
