O RECOMANDARE TANDRĂ În 1942, după ce fusese angajat ca profesor la Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică (instituție care, sub impactul strategiilor proletcultiste ale Partidului Comunist Român, va primi, în 1950, un nume nou: Conservatorul ”Ciprian Porumbescu”), Mihail Jora îl recomanda pe Marțian Negrea unui tânăr învățăcel, de numai zece ani, viitorul compozitor… [mai mult]
DIN NOU ACASĂ Dar, perioada fericită și incitantă a studiilor vieneze a fost scurtă. Economiile din solda de ofițer s-au topit repede. Iar bursa pe care tânărul student român o primise de la statul român întregit, este întreruptă. Ea nu se va mai prelungi pentru următorul an universitar,1922. Așa încât, tânărul muzician, fiul de țărani… [mai mult]
ETNIILE SE MIȘCAU În acei ani – anii primului război mondial – în spațiul european aveau loc transformări geopolitice profunde. Se prăbușea un imperiu, Imperiul Austro–Ungar și pe ruinele lui luau ființă formațiuni statale noi. Etniile – se mișcau. Își cereau dreptul la existență, la recunoașterea particularităților lor culturale și istorice, la integrarea lor în… [mai mult]
PE FRONT – ÎN ARMATA AUSTRO-UNGARĂ Finalul studiilor la Seminarul Andreian din Sibiu (1914) a însemnat pentru Marțian Negrea începutul unei etape grele din viața sa: aceea de ofițer în armata austro-ungară (10 august 1914 -1 noiembrie 1918). Era război. Era tânăr. Avea 21 de ani, era român și astfel putea fi un ”bun element”… [mai mult]
EU CÂNT DE CÂND MĂ ȘTIU Marțian Negrea s-a născut într-un sat din Ardeal, satul Vorumloc, azi, Valea Viilor, din județul Sibiu, în ziua de 29 ianuarie 1893. Înzestrarea sa pentru muzică s-a dezvoltat de timpuriu în climatul familiei, îndeosebi prin exemplul mamei sale. ”Avea o voce frumoasă și le știa pe toate” – avea… [mai mult]
ERA FIU DE ȚĂRAN Pentru Matei Socor, Marțian Negrea era încă unul dintre acele exemple care demonstrau că din rândurile poporului se puteau ridica elemente valoroase, că la sat nu se născuse numai veșnicia, așa cum formulase un mare poet și filozof al culturii române, Lucian Blaga (pus acum la index de către comuniști) ci… [mai mult]
Episoadele care urmează fac parte dintr-un studiu mai amplu consacrat Conferinței Compozitorilor și Muzicologilor din România care a avut loc la București în zilele de 21-22 octombrie 1949. Conferința a fost pregătită de Matei Socor, membru al Societății Compozitorilor Români și, în același timp, președintele Radiodifuziunii Române, împreună cu o echipă de colaboratori – compozitori… [mai mult]
Și totuși! În breasla muzicienilor români existau și muzicieni care nu întindeau mâna! Nu erau dispuși să se împovăreze cu bani dați ca ajutoare, adică din milă, ori cu instrumente muzicale date pe gratis, ”for ever”. Refuzau compromisul, refuzau momeala, refuzau mărul otrăvit. PLECAU. UNII AU TĂCUT MÂLC Stenogramele Conferinței muzicienilor români din 21-22 octombrie… [mai mult]
”TĂTUCUL” RĂMÂNE GENEROS – PENTRU TOȚI Urmărind în continuare documentele aflate în Dosarul de arhivă menționat în episodul anterior (ANIC, Fondul Uniunii Compozitorilor, Dosarul 469/1949-1953), constatăm că agenda Comitetului de conducere și administrare a Fondului Muzical se menține în același ritm alert început încă de la nominalizarea sa. Faptul era de înțeles. Până la deschiderea… [mai mult]
UN DAR Breasla muzicienilor români avea să primească și alte dovezi despre ”sacul fără fund” al ”partidului” care avea un nume: Fondul Muzical. În ședința din 10 octombrie 1949, în care acordase ajutoare, Comisia restrânsă – pe care am nominalizat-o în episodul anterior – a mai luat o decizie care a făcut valuri. A stârnit… [mai mult]