Încă din anii studenției, Viorel Cosma era cunoscut în breasla muzicienilor și muzicologilor români. El se afla în atenția Societății Compozitorilor din România ca un candidat valabil pentru obținerea titlului de membru plin, titlu care ar fi confirmat potențialul pe care-l avea și ar fi direcționat destinul său profesional. Acest titlu avea să-l obțină în… [mai mult]
În 1951, Viorel Cosma, viitorul muzicolog de înaltă probitate științifică, prolific și vertical, se afla la începutul unei cariere fabuloase care avea să-l plaseze, cu brio, în istoria muzicologiei românești postbelice. Avea 28 de ani. Era tânăr și plin de speranțe. Și era decis să păstreze și să ducă mai departe ceea ce învățase de… [mai mult]
După cum probabil ați observat, am ”disecat” NOTA de convorbire, întocmită în anul 1955, cu prilejul întâlnirii dintre compozitorul Ion Dumitrescu, noul șef al breslei muzicienilor români cu muzicologul sovietic, I. I. Martînov, cu bisturiul. Căci, uneori, ”bisturiul” e mai bun decât kalașnikovul întrucât el, bisturiul, scoate la lumină aspecte nebănuite. Dehhhhh! O meteahnă jurnalistică,… [mai mult]
Întrucât întâlnirea cu diriguitorul muzicienilor din România, compozitorul Ion Dumitrescu, se apropia de sfârșit, trimisul moscovit, I.I. Martînov se gândea că era timpul să lanseze amfitrionului său o propunere care să-l flateze și să creeze climatul necesar pentru ca această întâlnire să se încheie într-o atmosferă cordială, așa cum era firesc între…prieteni! Și ce putea… [mai mult]
În timpul întâlnirii, la finalul expunerii sale, privind strategia Uniunii Compozitorilor, Ion Dumitrescu, prezentase deficiențele pe care staff-ul Uniunii le avea în privința cunoașterii muzicii și muzicienilor români în străinătate. Desigur, în activitatea Uniunii, mai erau și…lipsuri! ”Ne plângem – spusese Ion Dumitrescu – de propaganda noastră în străinătate, unde nu am reușit să ne facem cunoscute gândurile… [mai mult]
Așezându-se mai bine în fotoliul său de amfitrion, Ion Dumitrescu, rememora felul cum se desfășurase, până atunci, întâlnirea sa cu trimisul Moscovei. Lucrurile se limpeziseră bine. Se așezaseră bine, încă de la început. Fiecare ”cântase” după partitura sa. El, Ion Dumitrescu, după ”partitura” cea nouă a Uniunii Compozitorilor, partitură care-i dăduse posibilitatea să prezinte oaspetelui ”pachetul”… [mai mult]
Așadar, stabilindu-și conduita privind continuarea dialogului său cu Ion Dumitrescu, aceea de prieten, și nu de oficial, I.I. Martînov, s-a așezat mai bine în fotoliul său de oaspete. El a luat din panoplia uneltelor sale, polizorul și și-a ”lucrat” puțin glasul, ca lupul din Scufița Roșie, înlăturând orice asprime, orice ascuțiș care ar fi zgâriat urechea… [mai mult]
Am urmărit cu interes cum a decurs, în continuare, întâlnirea dintre cei doi demnitari muzicali. Și am constatat – cu încântare – consecvența amfitrionului român. În ceea ce-l privea, el, Ion Dumitrescu, nu avusese niciun fel de reticențe și, în limitele unei întâlniri oficiale, ale unui dialog politicos, dar rece, îi spusese oaspetelui său, tot ceea ce… [mai mult]
În întâlnirea sa cu muzicologul sovietic, I. I. Martînov, noul șef al breslei muzicienilor români, compozitorul Ion Dumitrescu, și-a păstrat conduita pe care o stabilise de la început: fără reverențe, fără firitiseli desuete. Ci sinceritate și adevăr. Nu-i păsa că, alegând o asemenea conduită, avea să-i prezinte oaspetelui său aspecte ce, cu siguranță, nu aveau… [mai mult]
În continuarea dialogului cu oaspetele său moscovit Ion Dumitrescu rămâne credincios principiului său de a nu arăta cu degetul, ci de a pune accent pe ceea ce este constructiv. Astfel, el se oprește asupra momentului care a marcat revenirea lui Mihail Jora în Uniunea Compozitorilor și în viața muzicală românească, în spațiul public românesc, arătându-se… [mai mult]