Enescu cățel intro
O FOTOGRAFIE
O fotografie – nedatată și nesemnată – ni-l arată pe George Enescu, pe patul de suferință: trist, cu chipul mult schimbat de încercările dureroase prin care trecuse în urma celor două atacuri cerebrale. Primul, în septembrie 1953, la Londra, al doilea, în iulie 1954, la Paris. În această fotografie, cu o valoare documentară uriașă, îl vedem pe marele muzician român într-o ipostază altfel decât aceea cu care eram obișnuiți: un George Enescu neobosit, activ, cu vioara în mână, la pian, pe podium cu orchestra, dirijând sau, după concert, cu muzicieni în grup ori acasă, cu elevii sau discipolii săi, în ipostaza de profesor. Aici, însă, vedem altceva. Un George Enescu pe patul de suferință. Un George Enescu în așternuturi moi, austere, cu o privire tristă și un zâmbet crispat – amar. Această poză este, din câte știm până acum – căci arhivele gem de surprize – o poză unică. Unică și dureroasă întrucât îl vedem pe George Enescu așa cum va fi fost el în ultimele sale săptămâni/zile de viață din anul 1955. Dar, în această poză, mai vedem ceva. Cu EL, pe patul de suferință, la picioarele sale – o singură ființă: un cățel. Un cățel, pe numele său – Mutzerli.
CU MUTZERLI – ÎN TOT LOCUL
Mutzerli era câinele său adorat de care nu se despărțea niciodată. Cu Mutzerli a fost în turneul său din Rusia Sovietică, în aprilie 1946. Cu Mutzerli s-a îmbarcat, în septembrie 1946, pe vasul comercial ”Ardealul” cu care pleca în turneul din America, primul său turneu muzical în SUA de după război. Cu Mutzerli traversase Oceanul. Cu Mutzerli se întorsese în Franța, în februarie 1947, unde avea să rămână pentru totdeauna. Cu Mutzerli își petrecuse anii săi de exil. Cu Mutzerli locuise în casele sale din Paris. Cu Mutzerli se plimbase pe străzile liniștite din cartierul său parizian – un cartier elegant, cu magazine și
restaurante de top, cu instituții civile și culturale de larg interes, precum Teatrul de varietăți, ”Le Casino de Paris” sau frumoasa biserică ”La Trinite”. Aici, pe Rue de Clichy, la numărul 26, se afla modestul său apartament. Pe Muzerli îl privise cum aleargă prin grădina de la vila ”Les Cityses, situată în
Bellevue, în afara Parisului. Muzerli – era nelipsit. El făcea parte din viața Maestrului, în care, se pare, se integrase perfect. Cum se spune – făcea parte din peisaj. Alintat și tandru, Mutzerli se așeza fie la picioarele stăpânului, fie pe genunchii săi, ori pe canapea. Oricum, undeva unde să fie lângă el. Căci – se pare – iubirea era reciprocă.
CU MUTZERLI – ȘI ÎN ULTIMA CLIPĂ
Cu Mutzerli – s-a aflat marele muzician român și în ultimele clipe ale vieții sale. Căci Mutzerli se afla acolo – pe patul de suferință! Despre Muzerli scriau reporterii și chiar și unii dintre oaspeții rari care treceau pragul casei Maestrului. Vom scrie și noi și vom încerca să reconstituim – atât cât ne-au permis sursele deschise la care am avut acces – povestea tandră a prezenței acestui cățel în viața marelui muzician român. Documentând subiectul care a plecat de la fotografia de mai sus am descoperit o altă față a marelui muzician român: un sentiment de iubire față de un animăluț, o dorință perpetuă de a oferi tandrețe. George Enescu și Mutzerli – este și aceasta o componentă a personalității uimitoare și inegalabile a marelui muzician român. Citiți episoadele care urmează din mini serialul nostru intitulat: GEORGE ENESCU și Mutzerli – cățelul său adorat. Episodul următor vă prezintă un eveniment insolit în viața acestui cățel: un voiaj la Moscova. Citiți, deci: GEORGE ENESCU și Mutzerli – cățelul său adorat (2) Debutul de însoțitor! În drum spre Moscova, aprilie, 1946. Citiți!
O FOTOGRAFIE
O fotografie – nedatată și nesemnată – ni-l arată pe George Enescu, pe patul de suferință: trist, cu chipul mult schimbat de încercările dureroase prin care trecuse în urma celor două atacuri cerebrale. Primul, în septembrie 1953, la Londra, al doilea, peste câteva luni, în iulie 1954, la Paris. În această fotografie, cu o valoare documentară uriașă, îl vedem pe marele muzician român într-o ipostază altfel decât aceea cu care eram obișnuiți: un George Enescu neobosit, activ, cu vioara în mână, la pian, pe podium cu orchestra, dirijând sau, după concert, cu muzicieni în grup ori acasă, cu elevii sau discipolii săi, în ipostaza de profesor. Aici, însă, vedem altceva. Un George Enescu pe patul de suferință, cufundat în așternuturi moi, austere, cu o privire tristă și un zâmbet crispat – amar. Această poză este, din câte știm până acum – căci arhivele gem de surprize – o poză unică. Unică și dureroasă întrucât îl vedem pe George Enescu așa cum va fi fost el în ultimele sale săptămâni/zile de viață din anul 1955. Dar, în această poză, mai vedem ceva. Cu EL, pe patul de suferință, la picioarele sale – o singură ființă: un cățel. Un cățel, pe numele său – Mutzerli.
CU MUTZERLI – ÎN TOT LOCUL
Mutzerli era câinele său adorat, de care nu se despărțea niciodată. Cu Mutzerli a fost în turneul său din Rusia Sovietică, în aprilie 1946. Cu Mutzerli s-a îmbarcat, în septembrie 1946, pe vasul comercial ”Ardealul” cu care pleca în turneul din America, primul său turneu muzical în SUA de după război. Cu Mutzerli traversase Oceanul. Cu Mutzerli se întorsese în Franța, în februarie 1947, unde avea să rămână pentru totdeauna. Cu Mutzerli își petrecuse anii săi de exil. Cu Mutzerli locuise în casele sale din Paris. Cu Mutzerli se plimbase pe străzile liniștite din cartierul său parizian – un cartier elegant, cu magazine și
restaurante de top, cu instituții civile și culturale de larg interes, precum Teatrul de varietăți, ”Le Casino de Paris” sau frumoasa biserică ”La Trinite”. Aici, pe Rue de Clichy, la numărul 26, se afla modestul său apartament. Pe Muzerli îl privise cum aleargă prin grădina de la vila ”Les Cityses, situată în
Bellevue, în afara Parisului. Muzerli – era nelipsit. El făcea parte din viața Maestrului, în care, se pare, se integrase perfect. Cum se spune – făcea parte din peisaj. Alintat și tandru, Mutzerli se așeza fie la picioarele stăpânului, fie pe genunchi sau pe canapea.
CU MUTZERLI – ȘI ÎN ULTIMA CLIPĂ
Cu Mutzerli – s-a aflat marele muzician român și în ultimele clipe ale vieții sale. Căci Mutzerli se afla acolo – pe patul de suferință! Despre Muzerli scriau reporterii și chiar și unii dintre oaspeții rari care treceau pragul casei Maestrului. Vom scrie și noi și vom încerca să reconstituim – atât cât ne-au permis sursele deschise la care am avut acces – povestea tandră a prezenței acestui cățel în viața marelui muzician român. Documentând subiectul care a plecat de la fotografia de mai sus am descoperit o altă față a marelui muzician român: un sentiment de iubire față de un animăluț, o dorință perpetuă de a oferi tandrețe. George Enescu și Mutzerli – este și aceasta o componentă a personalității uimitoare și inegalabile a marelui compozitor român. Citiți episoadele care urmează din mini serialul nostru intitulat: GEORGE ENESCU și Mutzerli, cățelul său adorat. Episodul următor vă prezintă un eveniment insolit în viața acestui cățel: un voiaj la Moscova. Citiți, deci: GEORGE ENESCU și Mutzerli – cățelul său adorat (2) În drum spre Moscova. Aprilie, 1946. Debutul de însoțitor! Citiți!
