SFIDAREA LUI
În pofida condițiilor vitrege de viață, lucrând într-un subsol întunecos și umed, în pofida climatului cotidian, infestat de politică și ideologie, Marțian Negrea, continua să fie credincios crezului său artistic. El își dăruia harul tinerilor studenți aflați în sălile de curs, își îndruma elevii pe drumul creației muzicale tradiționale, sfidând principiile esteticii marxist leniniste, ale realismului socialist, proletcultismului și pro sovietismului impuse creației muzicale românești de către liderii politici staliniști aflați la guvernarea României. Și creațiile componistice ale lui Marțian Negrea, mergeau pe același drum. Documentele de arhivă la care am avut acces – acele lungi Liste cu creațiile ”recente” ale compozitorilor întocmite de aparatnicii Societății Compozitorilor Români în anul 1949 – confirmă această apreciere. Marțian Negrea, nu se află pe Lista unde sunt consemnate creațiile cu mesaj proletcultist ale unor muzicieni români, întrucât domnia sa nu a compus muzică pentru ode, imnuri și cantate – așa cum au făcut-o alți confrați ai săi – ci muzică de cameră. ( ANIC, Fondul Uniunii Compozitorilor, Dosarul 434/1949, pp. 1-22). Știm acest lucru întrucât am găsit numele compozitorului menționat pe pe o altă Listă întocmită de aparatnicii Societății Compozitorilor Români, în anul de grație 1949. Este Lista compozițiunilor recente de muzică cultă. Acolo, pe acea Listă aflăm titlul compozițiunii recente declarate de Marțian Negrea: QUARTETUL DE COARDE, opus 17. (ibidem, ANIC, loc. cit. pp. 111-117).
CREAȚIA – SUPORTUL NEDEZMINȚIT
Ca și în anii săi cei tineri, muzica a fost, din nou, suportul său nedezmințit. Iar creațiile sale componistice noi se adaugă palmaresului său artistic anterior. În anii dictaturii comuniste palmaresul creației sale artistice se îmbogățește cu noi lucrări. În domeniul muzicii de cameră el dă la iveală, în anul 1945, Quartetul de coarde, op. 17. În 1957, Martie și Ghețarul, compoziție pentru flaut, inspirată de un poem de Lucian Blaga – marele poet și filozof al culturii române ce avea să fie marginalizat, pus la ”index” de către regimul comunist. Apoi lucrarea Ghețarul de la Scărișoara pentru clarinet și pian. În 1960, Suita pentru clarinet și pian, op. 27. În domeniul muzicii simfonice Marțian Negrea elaborează, în 1956, Simfonia primăverii, iar apoi, în 1963, Concert pentru orchestră op. 28. Marțian Negrea scrie și muzică de film. În 1952, muzica pentru filmul documentar Baia Mare. Și tot atunci celebra suită Prin Munții Apuseni, op.20, care în 1958, avea să devină muzica pentru coloana sonoră a filmului Prin Munții Apuseni. În domeniul muzicii corale, repertoriul său componistic se îmbogățește cu lucrările Doina și dans din Oaș și, în 1968, Triptic bucolic. Aceiași continuitate o găsim și în scrierile științifice izvorâte din activitatea sa universitară desfășurată la Conservatorul de Muzică din București. În 1948, distinsul profesor va da la iveală Tratatul de armonie – care va fi urmat de alte două lucrări de aceeași importanță teoretică. În 1957, Tratatul de contrapunct și fugă. Apoi, zece ani mai târziu, în 1958, din nou, un Tratat de armonie. Astfel constatăm că, în climatul răvășit de război dar și de răsturnările care aveau loc în viața breslei muzicienilor români, datorită impunerii ”liniei” politice a Partidului Comunist în domeniul creației muzicale de către Matei Socor și nucleul dur coagulat în jurul său, Marțian Negrea își continuă activitatea sa, compune muzică simfonică și de cameră. Nu ode, imnuri și cantate.
RECVIEMUL PARASTAS – SUPREMA DOVADĂ
Dar lucrarea cea mai importantă, care confirmă esența atitudinii lui Marțian Negrea față de dictatura comunistă este RECVIEMUL- PARASTAS. Exegeții operei sale apreciază această lucrare ca fiind opera vieții sale. Această compoziție care a constituit o preocupare a compozitorului întinsă pe mai bine de douăzeci de ani a avut de suportat rigorile cenzurii comuniste. Ea nu a fost interpretată decât după căderea sistemului comunist, în 1990, iar compozitorul nu a avut bucuria să-și asculte imnul său pentru ”Eroii Neamului” răsunând sub bolțile unei Catedrale. Menținerea interesului său pentru această compoziție ne dezvăluie o latură remarcabilă a personalității sale: consecvența, dârzenia, capacitatea de a-și duce la capăt visul: crearea unei compoziții sacre închinată Eroilor Neamului: un Recviem. Și aceasta, în pofida tuturor vicisitudinilor care avuseseră loc în viața sa: anii de bejenie, viața grea în Bucureștiul supus privațiunilor de război (camuflajul, bombardamentele aviației inamice), răsturnărilor politice spectaculoase finalizate cu instaurarea unui regim politic dictatorial: regimul comunist. Confruntat cu aceste vicisitudini, în special cu cele ce au urmat instaurării comunismului în România, Marțian Negrea va găsi – cu suplețe și inteligență – modalitățile de a trece prin vremi – astfel încât esența ființei sale să rămână întreagă. El își va urma gândul său peren – acela de a compune un Recviem. Un recviem altfel. Un Recviem-Parastas. Citiți următorul episod din mini serialul nostru intitulat: MARȚIAN NEGREA – sub vremi. (19) Gândul peren- un Recviem. Citiți!
