”TOV. SERGHEI – PERSONAL”!
Primind solicitarea unui Raport despre ”cazul Enescu” din partea unei alte instituții, Serviciul Special de Informații, (S.S.I) Alexandru Lăzăreanu va fi înțeles că se afla în fața unei schimbări. Noi ordine, noi sarcini, noi răspunderi. Un nou șef – cu alte concepții și strategii. Acum, ”andrisantul” său nu mai era ”Tovarășa Ana” (Ana Pauker). Acum, rapoartele sale nu mai puteau începe cu acel apelativ tandru, aproape familiar: ”Dragă tovarășă Ana”. Acum, în situații speciale, când se afla la strâmtoare și voia să obțină bunăvoință, simpatie sau chiar sprijin, nu mai putea folosi – așa cum procedase atunci când se aflase în America, pe post de consilier cultural – diminiutivul folosit în familie DUDU – un diminiutiv pe care ”tovarășa Ana” îl știa din perioada când cultiva relații de prietenie cu familia sa, în special cu tatăl său, Barbu Lăzăreanu, un vechi militant comunist. Mdaaaaaa! Nasol momentul! Nu știm dacă, reflectând la consecințele acestei schimbări, Alexandru Lăzăreanu va fi fost traversat de nostalgii sau îngrijorări. Dar, acea precizare, pe care am prezentat-o în episodul anterior, făcută pe prima pagină a Raportului său,”Tov. Serghei – personal”, ne face să credem că pentru domnia sa, noul ”andrisant” nu era un personaj cu totul nou. Dimpotrivă! Căci cum să te adresezi șefului unei instituții de forță precum Serviciul Special de Informații, Directorului său general, cu un apelativ prietenesc….. ”Serghei” – dacă acest personaj nu ți-ar fi prieten, sau o veche cunoștință? Dar, indiferent de natura relațiilor pe care Alexandru Lăzăreanu le va fi avut cu noul său ”andrisant”, Raportul solicitat trebuia întocmit, întrucât, ”obiectivul Enescu” – se afla, din nou, sub lupă! În consecință, Alexandru Lăzăreanu, a luat ”bob cu bob” agenda activității sale desfășurată din aprilie 1951 (data sosirii sale la Paris ca însărcinat cu afaceri ad-interim la Legația României din Franța) până în noiembrie 1951, când, nemaiprimind indicații din ”centrală” (M.A.E) aproape că încetase contactele cu muzicianul român. A scris un Raport amănunțit, cu date concrete și concluzii pertinente – considera domnia sa. Și ca să fie sigur că Raportul său va ajunge la noul ”andrisant” – și nu se va rătăci în cine știe ce sertar – a scris pe prima pagină: ”Tov Serghei – personal”. Să citim și noi acest Raport publicat integral de distinsul muzician Ladislau Csendes în lucrarea sa, George Enescu, Un exil supravegheat?, Editura Casa Radio, 2011, pp. 219-221.
CUNOȘTINȚE VECHI
Alexandru Lăzăreanu a sosit la Paris în aprilie 1951 când portofoliul Ministerului Afacerilor Externe era ocupat – încă – de Ana Pauker, ”tovarășa Ana, căreia diplomatul i se adresa cu apelativul tandru ”Dragă Tovarășă Ana”. Grație prețuirii de care se bucura din partea ”Tovarășei Ana”, fostul ”consilier cultural” era trimis ”la post” pe o funcție superioară celei pe care o avusese când fusese trimis în America în anul 1946. Acum era însărcinat cu afaceri ad-interim la Legația României din Franța. La plecare fusese instruit minuțios și primise sarcini punctuale într-o chestiune ce figura în strategia politică a Partidului și a Serviciilor secrete românești: diaspora română, elitele ei. ”Cazul Enescu” era un punct special. ”La plecarea în Franța – scria el – am primit sarcina să iau legătura cu George Enescu”. (Ladislau Csendes, George Enescu, un exil supravegheat?, Editura Casa Radio, București, 2011, p. 291) ”Am putut stabili legătura ușor” – scria el în Raportul său din 5 decembrie 1952 trimis ”Tov. Serghei – personal”. Afirmând acest lucru, diplomatul nu exagera, întrucât erau cunoștințe vechi. Cei doi, muzicianul și diplomatul, se cunoscuseră încă în anul 1946. În 10 septembrie 1946, Alexandru Lăzăreanu se îmbarcase pe vasul transoceanic ”Ardealul” cu destinația America. El era parte a primei echipe de diplomați români trimiși în Statele Unite ale Americii în vederea restabilirii relațiilor diplomatice româno-americane întrerupte în anul 1941 de către generalul Ion Antonescu. În aceeași zi, și pe același vas, se îmbarcase și muzicianul român, George Enescu. Pleca și el în America, în primul său turneu muzical postbelic. Pentru ”consilierul cultural”, trimis în misiune în America, prezența lui George Enescu pe puntea aceluiași vas va fi fost o ocazie nesperată, aceea de a fi în preajma marelui muzician român. Cu siguranță, în timpul voiajului, tânărul ”consilier cultural” va fi avut prilejul să se apropie de muzicianul român, să-l asculte cântând la pianul din salonul de muzică, să-l vadă dimineața la cafea, ori, cine știe, să stea la taclale, pe puntea vasului, bucurându-se de farmecul Mării, ori al nopților cu Lună plină, etc., etc., Nu avem relatări despre sejurul maritim petrecut de cei doi protagoniști ai rândurilor de față. George Enescu nu va povesti niciodată despre voiajul său pe vasul transoceanic ”Ardealul” în septrembrie 1946, cu ocazia primului său turneu muzical postbelic în America. Dar, este posibil ca Alexandru Lăzăreanu, proaspăt ”consilier cultural”, să fi încercat să-și ”facă mâna” și să să fi trimis oarece rapoarte în ”centrala” M.AE sau, poate, și către Serviciile secrete românești, întrucât, spun unii cercetători care s-au aplecat asupra biografiei sale, tânărul ”consilier” cultural ar fi fost trimis în America sub acoperire. Dar, aceste rapoarte – dacă vor fi fiind – n-au ieșit, încă, de sub colbul arhivelor. Oricum, să notăm că Alexandru Lăzăreanu a avut suficient timp pentru a pune în mișcare abilitățile sale. Căci traversarea Oceanului la bordul vasului ”Ardealul” a durat 30 de zile. În ziua de 12 octombrie 1946 ziarul New York Times publica o amplă relatare despre sosirea la New York a muzicianului român. (Vine George Enescu. El va întreprinde aici un turneu de cinci luni, N(ew) Y(ork) T(imes), 12 octombrie 1946, p. 10, col. V, republicat de Dumitru Vitcu, în volumul: George Enescu în spațiul artistic american, Editura Omnia, Iași, 1994, p. 378).
PERIOADA AMERICANĂ
Alte oportunități pentru apropierea de marele muzician român și de soția sa, prințesa Maria Cantacuzino-Enescu, avusese Alexandru Lăzăreanu în timpul turneului muzical enescian în America. Un turneu care a durat mai bine de cinci luni (din octombrie 1946 și până la finele lui martie, 1947) un turneu despre care domnia sa a scris și a trimis la București rapoarte amănunțite. Astfel, în 1952, când fuse solicitat să întocmească un Raport despre George Enescu și stadiul eforturilor pentru a-l atrage pe marele muzician român de partea puterii comuniste de la București, pentru convingerea lui de a se întoarce în România, Alexandru Lăzăreanu își amintea că perioada americană i-a facilitat apropierea de cuplul enescian. Relațiile de atunci aveau să-i fie de folos acum, la Paris. ”Am putut stabili legătura ușor” – scria el în raportul său trimis la București în 5 decembrie 1952. ”De altfel, familia Enescu – adăuga el – mă cunoștea de pe vremea când eram consilier (cultural – n. ns.) în Statele Unite”. (ibidem, Ladislau Csendes, op. cit. p. 219). Astfel, datorită relațiilor din perioada americană, diplomatul român a putut pătrunde mai ușor în intimitatea cuplului enescian. Și nu odată! ”Am fost la ei – scria el – de patru ori, din aprilie (aprilie 1951, data sosirii sale la Paris – n. ns) și până în noiembrie 1951”. De ce doar până în noiembrie? Ce se întâmplase? În Raportul trimis la București în decembrie 1952 Alexandru Lăzăreanu preciza, el însuși, motivul: după această dată – noiembrie 1951 – domnia sa nu mai primise din ”centrala” M.A.E. niciun fel de indicații! De ce? Ieșise ”cazul Enescu” de pe agenda oficialilor comuniști de la București? Preconizau o altă strategie? Din Raportul trimis la București în decembrie 1952, nu aflăm, deoarece Alexandru Lăzăreanu se concentrează asupra activității sale atât cât a avut indicații – adică de la sosirea sa la Paris, în aprilie 1951 și până în noiembrie, același an. A fost o perioadă scurtă, am putea spune. Doar opt luni! Cu toate acestea – după cum ne lasă să înțelegem Raportul său trimis lui Sergiu Nicolau, Directorul General al Serviciului Special de Informații, în decembrie 1952 – Alexandru Lăzăreanu avea despre ce să scrie. Să citim următorul episod al mini serialului nostru intitulat: GEORGE ENESCU ȘI OFENSIVA DIN UMBRĂ. RAPOARTE SECRETE. Alexandru Lăzăreanu, Paris, 1952. (4) Metoda clasică: face-to-face. Fără martori! Citiți!
