Dacă ținem seama de ”gândurile” așternute în Amintiri se pare că distinsa prințesă moldavă nu scăpase de morbul propagandei prosovietice. Am semnalat acest fapt într-un episod anterior când am constatat cu surprindere reverența pe care distinsa doamnă o făcea Moscovei, atunci când menționa că în acel apartament somptuos, bine încălzit, rezervat diplomaților, de la Hotel Național domnia sa și mica ”echipă” care-l însoțea pe George Enescu în turneul său artistic din aprilie 1946, se simțise ”dintr-o dată ca acasă”, ”în largul său” și ”în siguranță” așa cum nu se simțea în țara sa, la București. Iar, în sprijinul acestei observații vin și precizările făcute de Maruka în paginile Amintirilor sale despre Stalin. Ele ne-au stârnit uimirea și, din nefericire, ne-au dat un răspuns privind forța nocivă a propagandei.
STALIN – ÎMBLÂNZITOR DE POPOARE
”Gândurile” despre Stalin vor fi fost și ele – efectul aceluiași morb. Pentru distinsa doamnă Stalin era ”îmblânzitor de popoare și de fiare”, el era o ”personalitate uriașă” ce trăia ”învăluită de mister dincolo de zidurile impresionante ale Kremlinului”, acel Kremlin ce fusese cândva fortăreața ”somptuoasă a Țarilor de odinioară”. Pentru prințesa moldavă Stalin era un fel de ”Titan incoruptibil care a renunțat la el însuși”(subl. autoarei). Iar acest Titan incoruptibil avea ”un prestigiu roșu” (???!!), un prestigiu ”ce domină timpurile” și ”amenință să dicteze ”transformarea” lumii întregi” (Maria Cantacuzino-Enescu, Umbre și lumini. Amintirile unei prințese moldave, Ediția a II-a, revăzută, Editura Aristarc, Onești, 2005, p. 561) ”Portretul” pe care Maruka îl face ”îmblânzitorului de popoare și de fiare” ce trăiește ”învăluit în mister” dincolo de zidurile Kremlinul este uluitor. Uluitor pentru că după știința noastră, distinsa prințesă moldavă nu era un analist politic, nu era un istoric, nu era un politolog sau vreun om politic ambițios ce vâna posturi înalte sau sinecuri copioase. Ea nu făcuse ”pactul cu diavolul”. În spațiul public românesc ea nu se arătase a fi obedientă Moscovei. Nu făcuse declarații care s-o plaseze în tabăra celor ce simțind dincotro bate vântul – adică din Răsărit – făcuseră o piruetă spectaculoasă pe care nu oboseau (și nu se jenau de fel) s-o arate, s-o demonstreze prin declarații, studii, articole, eseuri, piese de teatru sau…cărți, ode și cantate! Ea, Maruka, dezvoltase – așa cum preciza în Amintiri – relații de sinceră prietenie cu membrii de rang înalt ai Ambasadei Rusiei Sovietice la București. Dar aceasta o făcuse pentru că era interesată de fanatismul acestora față de ideologia comunistă. Afișând o atitudine politicoasă, ea îi primise în Salonul său de muzică cu intenția secretă de a afla resorturile devotamentului lor neștirbit pentru îndeplinirea strategiei politice a liderilor de la Kremlin. Pentru distinsa doamnă ei erau un prilej pentru a face ”un studiu de caz” privind ”fanatismul comunist” Atât și nimic mai mult.
STALIN – LIDERUL NEÎNFRICAT
Maruka nu-și uita locul pe care îl avea în spațiul public românesc. Ea era o doamnă din înalta societate, o prezență frecventă a saloanelor mondene, a cercurilor exclusiviste feminine din București și Sinaia. Ea era o aristocrată! Vom adăoga, ceva ceea ce nu știm dacă distinsa doamnă va fi realizat și anume că evenimentele politice și militare din țara sa – și nu numai – o aruncaseră pe toboganul istoriei. Să citim, mai departe, ce scrie ea despre Stalin. Cum vedea Maruka pe liderul ”neînfricat” de la Kremlin? ”Se presupune – scrie domnia sa, cu oarecare rezervă – că are o deschidere largă, o vastă privire de ansamblu și principii nezdruncinate în esență, în stare să evolueze în funcție de logica evenimentelor și necesitățile de moment”. El era ”inexorabil, așa cum se cuvine, față de orice calapod depășit (subl. autoarei) față de orice modalitate socială sau politică perimate”. Iar distinsa prințesă moldavă își încheie această frază servind celor ce o citesc o metaforă imposibil de ignorat. ”Râurile și fluviile – scrie ea – se îndreaptă către Mare – nu se întorc la izvoare” (ibidem. Maria Cantacuzino-Enescu, op. cit. p. 562). Prin urmare, așa cum râurile și fluviile nu curg niciodată decât spre Mare, tot așa era și Stalin. Nici el nu era altfel! El nu va da înapoi niciodată, el va merge înainte, implacabil, hotărât, ”inexorabil” – așa cum merg fluviile și râurile spre Mare, bla., bla., bla.,
STALIN DICTATORUL…APOSTOL!
Distinsa prințesă îl definește pe Stalin ca pe un…”dictator-apostol”! Daaaaa! Nici mai mult nici mai puțin! Și dictator și….apostol! Trebuie să recunoaștem că Maruka avea multă imaginație. Dar, avea și cultură și credem că va fi avut proprietatea termenilor! Că va fi știut ce înseamnă un dictator și ce înseamnă un apostol! Și totuși, ea asociază acești doi termeni atunci când încearcă să creioneze portretul lui Stalin! Desigur distinsa doamnă avea dreptate când scria că Stalin este un dictator! Dar și…apostol? Să admitem atributul pe care distinsa doamnă i-l acordă liderului de la Kremlin: Stalin…apostol! Dar este limpede că, în admirația sa pentru liderul de la Kremlin, ea ocolea (cu bună știință?) scopul pentru care Stalin făcuse un… apostolat! Să nu fi știut distinsa doamnă ce fel de apostolat făcuse Stalin? Și nu numai el – ci și companionii săi bolșevici, în frunte cu Lenin! Să nu fi știut distinsa doamnă că ideile doctrinei comuniste aveau la bază, sub învelișul strălucitor, sub puhoiul de vorbe și demonstrațiile de elocință, lupta pentru putere, minciuna, suspiciunea, crima? Că apostolii doctrinei comuniste își înveleau ideile, promisiunile în ”staniol” pentru a fi seducătoare și a ameți mulțimile credule și flămânde? Dar prințesa Maria Cantacuzino era o înaltă doamnă, instruită, cultivată, plimbată prin lume! Și – nota bene – nu era…flămândă! Și cu toate acestea ea nutrea astfel de gânduri de admirație, aliniindu-se – conștient, sau nu – celor ce susțineau cultul personalității lui Stalin! Pentru noi, această metaforă a fost o imensă surpriză și sursa unor întrebări! De ce folosea distinsa prințesă astfel de metafore? Să citim mai departe căci aprecierile surprinzătoare ale distinsei doamne curg lanț….
STALIN ESTE CRUD DAR….ȘI ÎNȚELEGĂTOR
Prințesa arunca o privire atentă și asupra felului cum lucrează acest…”dictator-apostol”. ”Foarte atent pe lângă toate, se spune” – menționează ea cu rezervă. Iar această…rezervă a ei, ne face să credem că nu era prea sigură de afirmațiile sale, ele fiind preluate de undeva, de acolo de unde despre diverse lucruri care nu sunt prea sigure ”se spune” că…. așa și pe dincolo, etc., etc., Deci, ”se spune” că acest ”Dictator-apostol” – ”este foarte atent” – scrie ea – ”la flacăra ce mocnește în inima poporului său”. Este foarte atent la ”universul slav”, la ”nevoile imperioase ale poporului precum și la tot ceea ce stimulează intelectul și simțul artistic al acestei Națiuni (sic!) de artiști înnăscuți, cu visuri și nostalgii tot atât de necuprinse ca orizonturile Rusiei” (ibid. Maria Cantacuzino-Enescu, op. cit. p. 562). În aceiași notă, pătrunsă de admirație, distinsa prințesă moldavă își așterne în continuare gândurile despre ”Dictatorul-apostol”. ”Strălucirea întunecată a stelei tale – scrie ea – sudează într-un tot indivizibil cele 72 de naționalități care îți sunt supuse spre binele comun, așa cum pretind – cred fără îndoială – cei ce te susțin”. ”Te simțim crud, desigur, atunci când așa trebuie; înțelegător, uman, atunci când generozitatea și bunătatea se impun”. Și din nou, distinsa doamnă formulează rezerve față de spusele sale, adăogând: ”ni se spune la Moscova”. Să înțelegem că domnia sa este ”receptorul” unor ”spuse” pe care le culege aici, la Moscova? Hm., hm., hm., În aceiași ”cheie” acoperitoare a lui ”se spune” ea adaugă: ”Și se spune că o mare simplitate adaugă o notă umană, impresionantă, formidabilei tale personalități” (ibid. Maria Cantacuzino-Enescu, op. cit. p. 563)
CÂT DE SINCERĂ ERA PRINȚESA?
Aceste rânduri scrise în Amintiri de distinsa prințesă Maria Cantacuzino-Enescu ne conduc la o concluzie amară. Că distinsa doamnă nu a scăpat de morbul propagandei pro sovietice! Ceea ce ni se pare ciudat este că Maruka nu a lansat niciodată – în spațiul public românesc – asemenea aprecieri la adresa lui Stalin. Dacă ar fi fost așa ele ar fi dat apă la moară cârcotașilor și ”analiștilor” de ocazie spre deliciul amatorilor de senzațional și ar fi fost ”tocate” și întoarse pe toate fețele prin saloanele mondene și cercurile elitelor aristocratice. Nici Irina Procopiu, care era prietena prințesei, în unele cazuri chiar confidenta ei, și care era o prezență frecventă a seratelor muzicale ce aveau loc în casa ”Eneștilor”, nu menționează în Jurnalul său (pe care-l susținea cu mare acribie) vreun cuvânt, vreo aluzie, vreo apreciere făcută de Maruka la adresa lui Stalin, precum cele citite de noi în Amintirile sale. Numai în pagina – tăcută, suferitoare – a Amintirilor, distinsa doamnă și-a așternut gândul. De aici uimirea noastră! Citind aceste rânduri – după mai bine de trei sferturi de secol – te întrebi: va fi crezut distinsa doamnă în ceea ce încredința paginii scrise? Cât de sinceră va fi fost admirația sa față de ”dictatorul-apostol”? Această întrebare se conturează și mai puternic din ceea ce ne oferă distinsa doamnă în paginile Amintirilor sale despre alte intenții pe care le-a avut în zilele când s-a aflat la Moscova. Căci distinsa prințesă moldavă voia, nici mai mult, nici mai puțin, decât o întâlnire cu ”dictatorul-apostol”, cu Stalin! Adică o…audiență! Nici mai mult, nici mai puțin: o audiență la Stalin! Ce s-a ales din această intenție? Și care a fost reacția lui George Enescu față de ea? Citiți episodul următor al acestui serial intitulat: MARUKA ȘI RUSIA (25) Ea voia o audiență la Stalin! Citiți!
