Prințesa Maria Cantacuzino-Enescu ne face să credem că admirația sa față de ”Dictatorul-apostol”, cum îl numește ea pe Stalin, era împărtășită și de ceilalți membri ai ”echipei” cu care Maestrul a venit în turneu la Moscova, o echipă care – după cum știm – era o echipă mică din care nu făceau parte decât George Enescu, Dl. Ivașcu, impresarul/secretar, soția acestuia și, domnia sa, prințesa Maria Cantacuzino-Enescu. Și…cățelușa Mutzerli!
AM STRIGA ȘI NOI STALIN, STALIN
Ca și cum ar fi fost purtătoarea de cuvânt a celor ce veniseră la Moscova împreună cu George Enescu, Maruka scrie: ”Sunt atât de amețiți prietenii noștri români care fac parte din suita noastră și eu însămi, de aerul nou și tare pe care ni se pare că îl respirăm aici”. Ei sunt ”fascinați de impresionantele realizări ale Rusiei noi pe drumul ordinei, organizării, disciplinei în sânul unui popor amorf și apatic – odinioară” (Maria Cantacuzino–Enescu, Umbre și lumini. Amintirile unei prințese moldave, Ediția a II-a revăzută, Editura Aristarc, Onești, 2005, p. 562). După cum e lesne de observat, distinsa doamnă, ”vrăjită” de ”realizările” regimului comunist, de ordinea și disciplina existente, pune o etichetă gravă asupra poporului rus – cel din epoca Rusiei Țariste – un popor pe care domnia sa îl găsește ”amorf și apatic”. Noroc că au venit bolșevicii, comuniștii – pare să ne sugereze distinsa prințesă – care cu ideile, cu energia lor, bla., bla, bla., au scos acest popor din amorțeală și apatie! Măi, să fie! Hm., hm., hm., Dar, membrii echipei care-l însoțește pe George Enescu la Moscova sunt vrăjiți nu numai de ”aerul nou și tare”, nu numai de ordinea și disciplina existente – rezultat al politicii înțelepte (?????!!!) a liderilor de la Kremlin – ci și de ospitalitatea gazdelor! Ei sunt vrăjiți – ”vrăjiți, da, acesta este cuvântul” – subliniază distinsa doamnă – ”de călduroasa primire din partea gazdelor”. Ei sunt de asemenea ”vrăjiți” de admirația pe care ”gazdele”, adică politrucii și culturnicii de la VOKS, o arată față de Maestru. Iar Maruka este încrezătoare și nu se îndoiește de sinceritatea lor! După cum se vede, dacă ne luăm după ceea ce scrie Maruka în Amintiri, mica echipă care l-a însoțit pe George Enescu la Moscova și-a pierdut cu totul gândul limpede, luciditatea, fiind…vrăjită! Iar Maruka găsește formula cea mai potrivită pentru exprimarea acestei….sări de spirit, a acestei ipostaze de admirație și încântare deplină. Ea scrie: ”Am striga și noi Stalin, Stalin, dacă un simț ascuns nu ne-ar îndemna să ne temperăm elanurile”. (subl. ns.) Se pare că o fărâmă de luciditate – mai exista! Dar, numai o fărâmă, veți vedea!
MAESTRUL ESTE CORDIAL. ATÂT
Maruka recunoaște că se lasă ”ușor” cuprinsă de euforie dar că Maestrul ”rămâne cu prudență reținut”. (subl. ns.) Euforiei, entuziasmului celorlalți, el le răspunde cu un zâmbet. Cu siguranță un zâmbet ironic și cu o pledoarie despre luciditatea spiritului atunci când este vorba despre….regenerarea și paradisul pe care le-ar aduce sistemul comunist, bla., bla., bla., Din paginile Amintirilor prințesei, aflăm că Maestrul este cordial cu colegii săi, muzicienii sovietici și dă o înaltă apreciere perfecțiunii lor tehnice, artei lor. Dar cordialitatea față de ”colegii” săi, muzicienii sovietici, nu diminuează câtuși de puțin luciditatea spiritului său față de regimul comunist. El rămâne neclintit pe pozițiile sale apolitice și nu se lasă impresionat de euforia, de entuziasmul celorlalți membri ai micii sale echipe: prințesa, impresarul/secretar, Ivașcu și soția sa. Cu sinceritate (o sinceritate amară, credem noi, care nu se potrivea deloc cu euforia care o cuprinsese) Maruka notează: ”Cu toată cordialitatea din atitudinea sa față de colegii sovietici și înalta apreciere față de perfecțiunea tehnică (subl. autoarei) din arta lor – scrie ea – George Enescu rămâne cu prudență reținut în fața euforiei de care eu mă las așa de ușor cuprinsă; și zâmbetul cu care răspunde entuziasmului nostru vorbește îndelung despre luciditatea spiritului său și perspicacitatea sa în materie de ”regenerare și paradis comuniste” (subl. ns.) (ibid. Maria Cantacuzino-Enescu, op. cit. p. 563).
EA VOIA O AUDIENȚĂ LA STALIN
Consecvent acestei poziții George Enescu respinge dorința Marukăi de a solicita o întrevedere cu Stalin. Căci prințesa visa să-l vadă pe Stalin ”în carne și oase” – cum se spune – să-l vadă cum era el în realitate nu cum îl vedea în poze, prin ziare și cărți sau în filme, la cinematograf. Adesea ea declarase, în cercuri intime ori în cadrul vreunei întâlniri restrânse cu membrii de rang înalt ai Ambasadei Rusiei Sovietice la București care veneau în Salonul său la seratele muzicale, că ardea de nerăbdare să vadă Moscova. Acum iată, era la Moscova și ardea de nerăbdare să-l vadă pe Stalin! Pe Stalin al cărui portret îl creionase într-un stil care, cu siguranță, ar fi stârnit admirația (sau invidia) celor mai zeloși susținători ai cultului personalității lui Stalin. Auzind această dorință a distinsei sale soții Maestrul va fi rămas siderat de extravaganța sau nesăbuința ei. Și a zâmbit – scrie Maruka în Amintiri. Dar – credem – că acel zâmbet va fi fost un astfel de zâmbet încât dorința distinsei doamne va fi înghețat în secunda doi.
MAESTRUL RĂMÂNE NECLINTIT
Cu siguranță, ea va fi fost surprinsă ori poate intrigată, de fermitatea Maestrului întrucât acesta nu-i refuza niciodată nimic, ea fiind pentru el, odată pentru totdeauna, ”prințesa iubită”. Dar, la Moscova – scria ea – ”pe măsură ce euforia noastră insolită crește” Maestrul, ”Marele Român” – cum îl numește ea – ”este din ce în ce mai neclintit pe pozițiile sale apolitice”. ”Ajunge chiar – notează ea cu o nemulțumire ascunsă – să-mi interzică să solicit o întrevedere cu Stalin” (subl. ns.) Și aceasta i se părea distinsei doamne de necrezut deoarece – scrie ea – ”ardeam de dorința de a-l cunoaște pe actualul Țar al tuturor rușilor” (ibid. Maria Cantacuzino-Enescu, op. cit. p. 563). Trebuie să fi fost un moment incomod pentru distinsa doamnă. Ori Maestrul va fi avut un zâmbet și o privire ce va fi înghețat imediat intenția ei de a-l vedea pe ”Dictatorul-apostol” – cum scria ea – ori va fi recurs la o subtilă și meșteșugită pledoarie privind necesitatea unei priviri rezervate, dacă nu critice, asupra realizărilor regimului comunist privind ”regenerarea”, ”paradisul”, bla., bla., bla., Pledoarie care va fi convins, ori va fi potolit euforia pe care o trăia distinsa doamnă. Oricum, formularea consemnată de Maruka în Amintiri cum că Maestrul i-a interzis un demers în această direcție denotă asprimea sau fermitatea pe care muzicianul român o va fi avut față de insolita dorință a distinsei și imprevizibilei sale soții. Poate că Maruka va fi înțeles imediat că întinsese prea mult coarda și va fi abandonat intenția sa. Dar, ca un ”copil răsfățat” ce era, ea se va fi simțit nedreptățită că i s-a ”luat jucăria” și nu va uita afrontul primit, consemnându-l mai târziu în Amintirile sale.
JUSTIFICAREA EI
Împinsă de un sentiment de frustrare pe care-l avea în suflet, de nevoia de a găsi argumente, ea căuta exemple care să documenteze faptul că intenția ei nu era atât de năstrușnică, atât de scandaloasă încât să-i fie interzisă o întâlnire face-to-face cu ”îmblânzitorul de oameni și de fiare”, cu ”Dictatorul-apostol”. Interzisăăăăăăă? Interzisăăăăăă? – se va fi întrebat intrigată distinsa prințesă moldavă, nevenindu-i să creadă că aceste cuvinte, această interdicție, fusese pronunțată de Maestru, de dragul (și răbdătorul – spunem noi) Pynx! Interdicția care i se aplica i se va fi părut distinsei prințese nedreaptă și nejustificată întrucât, pe mapamond, nu era singura! Și în această privință avea exemple. Iată, mai fuseseră și alții pradă unui interes special pentru Stalin. Mai fuseseră și alții – scria ea – ”la cheremul euforiei” de care fusese cuprinsă domnia sa. O euforie explica ea – care o făcea să vadă ”altfel oamenii și lucrurile de la Moscova”. Acești ”alții” erau ”spirite înalte” ale elitelor occidentale contemporane. În Amintiri, ea menționa numele câtorva personalități din Europa și Statele Unite ale Americii care fuseseră ”la cheremul euforiei” de care fusese cuprinsă și domnia sa: ”Andre Gide, Eduard Herriot, Anna de Noailles, ducesa de Canterbury, Henry Wallace și Olin Downes, marele critic de la Times din Statele Unite și alții – așa spirite înalte cum sunt – n-au fost și ei la cheremul euforiei care mă face să văd altfel oamenii și lucrurile de la Moscova?” – se întreba distinsa doamnă, intrigată, plină de obidă! (ibid. Maria Cantacuzino-Enescu, op. cit. p. 563) Astfel, aliniindu-se acestor nume răsunătoare ale epocii, ale lumii occidentale contemporane, distinsa prințesă moldavă va fi găsit intenția sa de a avea o întrevedere cu Stalin, un tete-a-tete cu ”dictatorul-apostol”, ca fiind, cumva, firească, dacă nu chiar de ”bon ton”!
MIZA PRINȚESEI
Nu este greu de imaginat ce ”scenarii” va fi zămislit mintea însetată de senzațional (ca să nu spunem mai mult) a distinsei prințese înainte de a primi pe față, scurt și ferm, din partea lui George Enescu, această interdicție! Căci, la București, știrea că Maruka a fost primită de Stalin avea să fie ”bomba”! Nu ”bomba” zilei, ci ”bomba” anului! Iar saloanele mondene, elitele Bucureștiului, inclusiv cercurile politice și diplomatice, ar fi vuit de mulțimea opiniilor – critice sau dimpotrivă, pline de admirație sau, poate chiar de invidie! Este posibil ca, dincolo de curiozitatea sa, intrinsecă, față de acest personaj celebru ce se afla (încă!) pe paginile tuturor revistelor și ziarelor, căruia i se închinau ode și cantate ce umpleau programele radiofonice, fiind difuzate cu o frecvență năucitoare, aceasta să fi fost miza intenției sale de a cere o întâlnire cu ”dictatorul-apostol”, cu cel ce trăia ”învăluit de mister” dincolo de zidurile Kremlinului. Daaaaa! Să fie EA, Maruka, în atenția ”tuturor”, să fie EA ”subiect de senzație”, bla., bla., bla., Orgoliu – nemăsurat? Maruka nu explică în niciun fel de ce ”ardea de nerăbdare” să-l vadă în mod direct pe Stalin. Și – pe baza surselor deschise la care am avut acces – această dorință nu poate fi ”demontată” întrucât nu am avut la îndemână decât Amintirile sale. Ori, se știe că astfel de ”surse” trebuie luate în seamă cu rezervele de rigoare întrucât Memoriile, Jurnalele, Amintirile sunt considerate ca ”izvoare” de mâna a doua, ele fiind documente încărcate de un subiectivism cras ce duce, uneori, la deformarea realității pe care autorii lor au trăit-o. Să luăm deci – ca atare – relatarea distinsei doamne din Amintirile sale care au văzut lumina tiparului în România la o distanță de peste o jumătate de secol de când au fost scrise! Căci impresiile sale din vizita la Moscova cu ocazia turneului lui George Enescu, în primăvara anului 1946, sunt în continuare interesante și pline de semnificații. Citiți episodul următor intitulat: MARUKA ȘI RUSIA (26) ”Broscoiul” aruncat în gâtul Moscovei! Citiți
