O SCRISOARE PENTRU ”CARAVIȚKI” În 17 decembrie 1933 George Enescu, aflat acasă, în România, îl ruga pe prietenul său, violonistul Nicolae Caravia, aflat la Paris, să se întâlnească cu Doamna Josephine Gaillard și să meargă împreună în 26 Rue de Clichy pentru a alege, ”din rafturile” cu note, partiturile lucrărilor de care avea nevoie pentru… [mai mult]
ÎNCĂ UN TESTAMENT Se părea că prin Testamentele de la Tescani, din vara anului 1946, George Enescu își stabilise – în viață fiind – statutul său post-mortem. Prin Testamentul din 27 iunie 1946, el donase Academiei Române și altor instituții din România și din Franța, TOATĂ AVEREA SA – moșia, câteva viori, casele din România,… [mai mult]
AFIRMAȚII POST-FESTUM Mai târziu, peste ani, Romeo Drăghici a pretins că Testamentul de la Tescani, din 14 iulie 1946, ar fi fost întocmit la sugestia sa, cu scopul de a deruta autoritățile comuniste de la București și a induce acestora ideea că marele muzician român ar fi dorit să se întoarcă în România, să-și doarmă… [mai mult]
UN DOCUMENT TULBURĂTOR Trei săptămâni mai târziu, în 14 iulie 1946, George Enescu încheia încă un Testament. El se intitula: Ultime dorințe. Este un document tulburător, întrucât marele muzician român – plecat din România, de lângă ”fusta mamei”, cum se spune, de la o vârstă fragedă – voia să se întoarcă acasă, să-și doarmă somnul… [mai mult]
POPASUL În vara anului 1946, George Enescu, împreună cu soția sa, prințesa Maria Cantacuzino-Enescu și cu avocatul Romeo Drăghici, a făcut un turneu prin locurile sale natale: Liveni, Mihăileni, Dorohoi. S-a întâlnit cu oamenii locului – fie ei săteni sau oficiali ai administrației locale. A fost primit cu simpatie și respect. În bunul său obicei,… [mai mult]
MUTZERLI – IESE DIN DECOR Ce s-a întâmplat cu Muzerli în continuare? După trecerea în eternitate a lui George Enescu el dispare din peisaj. Maruca, soția lui George Enescu, acum văduva lui, nu scrie nimic în Memoriile sale despre Muzerli. Nici Corneliu Bedițeanu – impresarul și ”omul de casă” al Maestrului – nu pare interesat… [mai mult]
Ultimul episod din lunga prietenie dintre George Enescu și iubitul său companion canin, avea să se petreacă în cea mai grea etapă a vieții marelui muzician român, care – din nefericire – avea să fie și ultima etapă a vieții sale. SINGUR – ÎN FAȚA MORȚII În noaptea de 4/5 mai 1955, înceta din viață,… [mai mult]
RECVIEMUL PARASTAS – ETALONUL SĂU MORAL Deși a fost pus într-o situație delicată, aceea de a rosti un discurs întocmit după un ”punctaj” impus de către culturnicii și politrucii staliniști care au organizat Conferința Compozitorilor români din octombrie 1949, Marțian Negrea și-a urmat crezul său artistic și vocația sa didactică. Stau mărturie lucrările componistice, Tratatele… [mai mult]
GÂNDUL AMAR Spre sfârșitul vieții sale Marțian Negrea mărturisea fiului său, medicul Sorin Negrea, regretul că nu ascultase niciodată opera vieții sale. ”Dacă regret ceva, acum când mă săvârșesc – ar fi spus distinsul muzician ardelean – regret că nu am putut asculta Recviemul”. (cf. Veturia Dimoftache, Marțian Negrea, Editura Novum, Iași, 2003, p. 256… [mai mult]
O MĂRTURIE DE CREAȚIE Marțian Negrea va fi fost la curent cu ipotezele aruncate în spațiul public în legătură cu dedicația pe care o făcuse lui George Enescu privind Recviemul-Parastas. El le-a pus capăt, în stilul său, prezentând celor avizi de amănunte o scurtă relatare scoasă din laboratorul său. Era o ”mărturie de creație”. Într-un… [mai mult]