TRAUME NOI Un copil – o fetiță de doisprezece ani – ce ieșea din copilărie cu trauma privațiunilor impuse de război, al doilea război mondial și bătea la porțile adolescenței. O adolescență care avea să fie marcată de alte traume, mai rele, decât fuseseră cele provocate de război: instalarea rușilor în România, intrarea țării sub… [mai mult]
EU I-AM VĂZUT PE RUȘI SOSIND ÎN ORAȘ La câteva zile după plecarea ”nemților”, în orașul meu au venit….rușii! Eu i-am văzut la intrarea în oraș! Eram pe șosea, la marginea orașului. Mama mă trimisese cu ”de mâncare” (pâine caldă și tocăniță de cartofi) la vie unde bunicul meu avea și un mic lot de… [mai mult]
ORAȘUL MEU – UN ORAȘ MIC DE CÂMPIE Un oraș mic, de câmpie, la confluența Argeșului cu Dunărea: Oltenița. Ar fi putut să fie un port la Dunăre! Dar nu era! În oraș erau mari magazii unde se depozitau cereale – în special grâu, secară și ovăz. Căci zona era una dintre cele mai potrivite… [mai mult]
Cu siguranță ”soluția” găsită de Octav Livezeanu privind organizarea unui concert cu muzică de cameră din creația lui George Enescu la Viena, va fi făcut turul birourilor culturnicilor și aparatnicilor de la IRRCS. Unii – își vor fi frecat mâinile de bucurie! Iată – scăpau de griji! Alții vor fi găsit ca fiind foarte judicioase… [mai mult]
Pe cât de limpezi și precise erau propunerile Legației României din Viena pe atât de sinuos avea să fie parcursul îndeplinirii lor. La București, intră în acțiune ”personalul” IRRCS: culturnicii, aparatnicii. Ei scot ”lupa” din sertare și citesc cu ”o sută de ochi” propunerile Legației. Ei scot ”abacul” și socotesc banii – până la centimă! Ei pun… [mai mult]
Toamna anului 1956, trece repede. La fel și iarna anului 1957. Dar dinspre Viena nu vin – nu mai vin – știri despre promovarea post-mortem a creației lui George Enescu. Amplasarea unei plachete de bronz cu chipul marelui muzician român pe fațada casei din APFELGASSE 6, VIENA IV, depistată în vara anului 1956 de diplomatul-detectiv al… [mai mult]
Citind azi documentele de arhivă care ne-au fost accesibile și pe care vi le-am prezentat în episoadele anterioare, nu știm cui îi poate fi atribuită răspunderea – da, răspunderea (măcar pentru istorie) – că inițiativa privind montarea unui spectacol cu Opera Oedip la Roma a fost blocată, anihilată în țara creatorului ei, România, chiar de către… [mai mult]
NICI ZECE CUVINTE Un Oedip la Roma? Da! O operă modernă, inedită, inspirată din istoria Greciei antice, o operă care repurtase un succes fabulos încă de la prima ei prezentare la Paris, în mai 1936! Atunci, spectacolul fusese pus în scenă sub privirea și îndrumarea directă a marelui muzician român, George Enescu, aflat în acel timp… [mai mult]
În 16 aprilie 1956, profesorul Mihail Roșiianu, primea o telegramă surprinzătoare: ”Preghiamovi inviarci opera ”Edipo” di Giorgio Enesco”. Italia – Romania” . (ANIC, Fond IRRCS, Dosar 285/1956, Italia, p. 192). Era o telegramă semnată de Asociația de prietenie Italia-România. Dar ea – cum ar zice ”nenea Iancu”- își greșise….”andrisantul”, întrucât în 1956, Mihail Roșiianu nu avea nicio… [mai mult]
Comemorarea lui George Enescu la Viena așa cum și-o imaginase ”diplomatul-detectiv” – și poate nu numai el – prin aplicarea unei plachete de bronz pe fațada Casei în care a locuit muzicianul român în primul său episod vienez, n-a mai avut loc în anul 1956. APOSTILE – ATÂT Acolo, în fața Casei unde a trăit George Enescu… [mai mult]
