Întrucât întâlnirea cu diriguitorul muzicienilor din România, compozitorul Ion Dumitrescu, se apropia de sfârșit, trimisul moscovit, I.I. Martînov se gândea că era timpul să lanseze amfitrionului său o propunere care să-l flateze și să creeze climatul necesar pentru ca această întâlnire să se încheie într-o atmosferă cordială, așa cum era firesc între…prieteni! Și ce putea… [mai mult]
În timpul întâlnirii, la finalul expunerii sale, privind strategia Uniunii Compozitorilor, Ion Dumitrescu, prezentase deficiențele pe care staff-ul Uniunii le avea în privința cunoașterii muzicii și muzicienilor români în străinătate. Desigur, în activitatea Uniunii, mai erau și…lipsuri! ”Ne plângem – spusese Ion Dumitrescu – de propaganda noastră în străinătate, unde nu am reușit să ne facem cunoscute gândurile… [mai mult]
Așezându-se mai bine în fotoliul său de amfitrion, Ion Dumitrescu, rememora felul cum se desfășurase, până atunci, întâlnirea sa cu trimisul Moscovei. Lucrurile se limpeziseră bine. Se așezaseră bine, încă de la început. Fiecare ”cântase” după partitura sa. El, Ion Dumitrescu, după ”partitura” cea nouă a Uniunii Compozitorilor, partitură care-i dăduse posibilitatea să prezinte oaspetelui ”pachetul”… [mai mult]
Așadar, stabilindu-și conduita privind continuarea dialogului său cu Ion Dumitrescu, aceea de prieten, și nu de oficial, I.I. Martînov, s-a așezat mai bine în fotoliul său de oaspete. El a luat din panoplia uneltelor sale, polizorul și și-a ”lucrat” puțin glasul, ca lupul din Scufița Roșie, înlăturând orice asprime, orice ascuțiș care ar fi zgâriat urechea… [mai mult]
Am urmărit cu interes cum a decurs, în continuare, întâlnirea dintre cei doi demnitari muzicali. Și am constatat – cu încântare – consecvența amfitrionului român. În ceea ce-l privea, el, Ion Dumitrescu, nu avusese niciun fel de reticențe și, în limitele unei întâlniri oficiale, ale unui dialog politicos, dar rece, îi spusese oaspetelui său, tot ceea ce… [mai mult]
În întâlnirea sa cu muzicologul sovietic, I. I. Martînov, noul șef al breslei muzicienilor români, compozitorul Ion Dumitrescu, și-a păstrat conduita pe care o stabilise de la început: fără reverențe, fără firitiseli desuete. Ci sinceritate și adevăr. Nu-i păsa că, alegând o asemenea conduită, avea să-i prezinte oaspetelui său aspecte ce, cu siguranță, nu aveau… [mai mult]
În continuarea dialogului cu oaspetele său moscovit Ion Dumitrescu rămâne credincios principiului său de a nu arăta cu degetul, ci de a pune accent pe ceea ce este constructiv. Astfel, el se oprește asupra momentului care a marcat revenirea lui Mihail Jora în Uniunea Compozitorilor și în viața muzicală românească, în spațiul public românesc, arătându-se… [mai mult]
În martie 1954, Ion Dumitrescu înlătura acea mare nedreptate (citește: mârșăvie!) făcută marelui muzician român de către Matei Socor și acoliții săi. Iar această reparație o făcuse chiar în prima zi a mandatului său: 1 martie 1954, cu aproape un an înaintea sfârșitului tragic al marelui muzician român. Astfel, George Enescu, aflase cu bucurie (și durere, desigur)… [mai mult]
Întâlnirea celor doi demnitari muzicali a continuat în aceiași ”cheie” stabilită de Ion Dumitrescu încă de la început. Demn. Fără reverențe Moscovei sau trimisului ei, I.I. Martînov. Dar, înainte de a prezenta oaspetelui său schimbările care avuseseră loc în viața și activitatea Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, noul șef al breslei muzicienilor din România socotea… [mai mult]
Să urmărim, deci, întâlnirea dintre compozitorul Ion Dumitrescu, secretarul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România și muzicologul sovietic I.I. Martînov care a avut loc la București în toamna anului 1955. Cum am spus în episodul anterior oaspetele moscovit era doritor să afle, direct de la ”sursă”, schimbările care avuseseră loc la Uniunea Compozitorilor în câmpul creației… [mai mult]
